© 2015 Archer Design by w3layouts

     

     

     

 

 

 

 

Religia crestina in lumea de astazi

 

Gabriel Baicu

 

 

 

 

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă. România nu este singura țară de pe planetă unde se promovează Creștinismul și poporul român nu monopolizează în nici un fel învățăturile lui Isus (Iisus) care a spus că evanghelia trebuie propovăduită până la marginile pământului, adică tuturor popoarelor lumii. Nu există țări creștine și țări necreștine ci există Creștini care trăiesc în toate țările din lume inclusiv în cele în care predomină o populație musulmană. Nu se merită nici măcar să fie pusă în paralel viața complicată a multor Creștini din țările musulmane cu retorica naționalist triumfalistă a unora care văd în România cea mai creștină țară din lume. Există țări în care majoritatea populației se declară a fi de credință creștină dar aceasta nu înseamnă că majoritatea populației practică Creștinismul. Țările sau statele nu pot să fie considerate creștine pentru că ele nu practică Creștinismul ca politică de stat. România nu face excepție de la această regulă. Creștinismul înseamnă sacrificiul de sine și statele nu funcționează niciodată după acest principiu. Fiecare stat luptă pentru promovarea propriilor sale interese și este ”egoist” în cel mai înalt grad trăsătură care se opune din principiu învățăturilor lui Isus (Iisus) . Țările pur și simplu nu funcționează pe baza principiilor Creștinismului și de aceea expresia țară creștină este o anomalie.

 

Țările sau statele nu sunt creștine dar pot să conțină pe teritoriul lor o populație majoritară sau minoritară creștină care populație poate conține la rândul ei un anumit număr de persoane care practică cu adevărat învățăturile lui Isus (Iisus) și altele care nu practică aceste învățături dar sunt înregistrate în registrul unei instituții bisericești sau a alteia. Afirmația că unele state ar fi creștine este o absurditate și o încercare de manipulare a conștiințelor. Care state sunt sau au fost vreodată state creștine? Franța în timpul Comunei din Paris sau al lui Napoleon? Prusia în timpul lui Bismarck sau Germania în timpul lui Hitler? Rusia în timpul lui Stalin sau a lui Hrușciov? Spania în timpul Inchiziției? România în timpul răscoalei de la 1907 sau în timpul regimului comunist? Dacă atunci România nu a practicat Creștinismul ca și politică de stat a devenit ea țară creștină în ultimii 25 de ani în timp ce în ea se practica un jaf de proporții gigantice?  Este Europa de astăzi o uniune de state creștine? Principiile ei nu includ o referire expresă la obligativitatea de practicare a religiei creștine și nici nu ar putea să cuprindă o astfel de prevedere care ar contraveni tuturor principiilor europene.

 

Credința religioasă care este adoptată de majoritatea populației unei țări nu definește și nu trebuie să definească în mod exclusivist identitatea acelei societăți. Parcă se vorbește despre democrație în Romania, cum rămâne cu democrația dacă majoritatea își impune identitatea credinței religioase asupra minorităților? Dacă România este țară creștină unde mai este locul în ea a necreștinilor? Țările europene civilizate au înțeles această dilemă și au rezolvat-o în mod cu adevărat democratic. Statul și Biserica sunt separate între ele. Spre deosebire de ele ISIS își dorește să transforme teritoriile ocupate în țară musulmană eliminând tot ceea ce nu reprezintă această religie. Religia și statul trebuie să fie separate deoarece într-un stat cetățenii trebuie să fie egali indiferent de apartenența la o religie sau alta. Oare numele de Creștin atribuit o dată cu botezul la naștere sau la maturitate este de ajuns pentru ca o persoană să fie considerată că practică o viață creștină? Oare nu sunt Creștini numai aceia care pun în practică în mod efectiv învățăturile lui Hristos? Nu este important pentru a defini o majoritate ca fiind creștină doar declarația din documentele statistice, Creștinismul nu este o problemă de statistică ci de asimilare efectivă a unor principii. Mulți, chiar foarte mulți care se declară Creștini doar pentru că au fost botezați într-o Biserică instituțională sunt în realitate atei sau agnostici și trăiesc viața ca atare.

 

Creștinismul înseamnă și a nu fi corupt sau a îți face datoria și la acest capitol România nu excelează în Creștinism. Dovada este tocmai faptul că oamenii mor atunci când regulile firești într-o societate nu sunt respectate. Așa după cum în timpul comunismului România era declarată ca fiind cea mai frumoasă țară din lume acum este cea mai creștină după părerea unora. Unii vehiculează acest tip de demagogie doar pentru a ocupa un anumit palier rămas liber după compromiterea naționalismului de tip comunist pe care îl înlocuiesc cu un naționalism de tip creștin. Scopurile și mijloacele sunt aceleași ca și în trecut, se joacă cartea naționalismului cu toate că în Împărăția lui Dumnezeu va fi o singură Biserică și un singur popor, poporul Lui și nicidecum vreun popor de pe pământ în integralitatea lui un așa zis ”popor creștin”. Creștinismul trebuie prin esența lui să fie internaționalist și nu naționalist deoarece toți Creștinii indiferent de naționalitate sunt frați între ei. Alăturarea naționalismului cu Creștinismul a dus numai la catastrofe politice și militare în istoria omenirii.

 

Dacă în Romania multă lume se declară a fi creștină aceasta încă nu înseamnă și că nivelul spiritual este foarte înalt. Nivelul spiritual al unui om nu se poate sesiza după cât de tare înjură pe Facebook  în numele credinței creștine ci dimpotrivă după cât de disponibil este de a înțelege credința altora.  De ce se manifestă în societatea românească un anumit anticlericalism? Este o reacție firească la atitudinea Bisericii instituționale Ortodoxe și a altor Biserici instituționale de a cuprinde întreaga societate în niște acțiuni subtile prin care să își asigure o influență maximă în toate mediile și grupurile sociale. Cu toate că Biserica instituțională Ortodoxă și alte Biserici instituționale refuză nenumărate tendințe și curente de gândire din societatea românească, în același timp ele folosesc o tactică de învăluire voalată prin care evită dezbaterile publice cu aceste tendințe și curente pe care în mod tacit încearcă să le reducă la tăcere atunci când își afirmă propria preponderență și atunci când este cazul propriile merite istorice. Biserica instituțională Ortodoxă și alte Biserici instituționale și religia în general nu sunt atotputernice așa cum încearcă să ne convingă, au limite pe care ezită să le recunoască. Reacția societății românești este una firească și se referă la încercarea prin care religia dorește să preia controlul ideologic asupra societății, fanatizând împotriva oricărei tendințe de conștientizare a diferențelor între ceea ce propun Bisericile instituționale lumii și ceea ce întrevăd oamenii care privesc către viitor. Este o luptă între umbre și lumini în care nu se fac afirmații categorice ci mai degrabă se folosesc tehnici de manipulare prin care se face apel la adevăruri incontestabile la sentințe definitive.

 

Care sunt aceste adevăruri incontestabile? Poporul român este ceea ce este și și-a păstrat identitatea prin secole de istorie tulbure datorită limbii române și a credinței ortodoxe. Este o afirmație care necesită mai multe precizări. Comunitatea de limbă și de teritoriu alături de tradițiile comune definesc incontestabil identitatea unui popor cu părțile lui bune dar și cu părțile lui mai puțin bune. Dacă religia creștină ortodoxă a jucat un rol important în rezistența împotriva ocupației turcești secole de a rândul ea a fost neputincioasă împotriva influenței rusești căci ambele popoare aveau aceeași credință religioasă. Situația este mai complicată în Transilvania unde Austro-Ungaria profesa credința romano-catolică spre deosebire de Românii care sunt Ortodocși. S-a încercat rezolvarea acestei probleme prin unirea celor două confesiuni creștine dar fără o rezoluție finală. Religia nu a fost o pavăză de netrecut pentru protecția identității naționale românești în Transilvania dar a ajutat. Fără îndoială că religia creștină a ajutat poporul român să rămână ceea ce este în fața ocupației turcești și a încercărilor de denaționalizare dar un rol tot atât de important l-a avut și conștiința apartenenței și descendenței din vechiul Imperiu Roman și folosirea limbii române. De altfel același lucru s-a întâmplat și cu alte popoare cum ar fi, Grecii, Bulgarii, Ungurii  sau Polonezii care și ele s-au identificat prin religia creștină dar și prin specificul lor național.

 

Religia creștină a fost suportul de necontestat împotriva ofensivei islamice pentru întreaga Europă într-o anumită perioadă a Evului Mediu dar fără existența religiei iudaice și a celei creștine Islamul probabil nici măcar nu ar fi existat. Cine citește Coranul își poate da seama cât de dependente sunt scrierile lui de scrierile Bibliei. Europa creștină s-a opus Turcilor care luptau în numele Islamului și țările române au făcut exact același lucru. Dacă România nu ar fi fost creștină nici măcar nu ar fi existat ca națiune sau ca stat. Cum putea România să nu fie creștină dacă a fost înconjurată din toate părțile de țări creștine? Ce altceva putea România să fie decât creștină? Bulgarii, Ungurii, Serbii, Rușii, Polonezii au fost și sunt toți Creștini, cum putea România să fie altfel decât ei? Creștinismul românesc este legat de Creștinism înțeles ca fenomen european și universal.

 

Dacă în 1529 și în 1683 Austria nu ar fi reușit să facă față atacurilor otomane și să apere Viena atunci Otomanii ar fi înaintat spre centrul Europei și pentru țările române ar fi fost foarte greu să își păstreze identitate națională în ciuda apartenenței lor la religia creștină. Suntem ceea ce suntem și datorită religiei creștine dar și datorită apartenenței la civilizația europeană care apărându-se pe ea a protejat indirect și identitatea românească. Demagogia naționalistă de tipul noi suntem Ortodocși și de aceea am rezistat în istorie poate deveni o sforărie atunci când este desprinsă de contextul istoric și poate păcăli pe naivii care nu cunosc istoria Europei. Românii și-au păstrat identitatea națională și religia creștină la fel ca toate celelalte țări europene, nici mai mult și nici mai puțin, iar în timpul regimului comunist religia ortodoxă a intrat în hibernare și au început să înflorească cultele neo-protestante. Prin latinitatea și originea lor europeană țările române nu puteau decât să urmeze tradițiile creștine la fel ca toate celelalte țări europene și mai ales tradițiile bizantine care au fost esențiale în aceea parte de Europă.

 

Recunoscând rolul istoric jucat de religia creștină în întreaga Europă care a permis o rezistență mai hotărâtă împotriva invadatorilor Turci nimic nu ne împiedică să vedem și influența negativă pe care credința ortodoxă a exercitat-o asupra formării psihologiei românești. Cu alte cuvinte, dacă credința ortodoxă a format identitatea poporului român ne mai rămâne să ne întrebăm și despre cum a format-o. Corupția din societatea românească care nu a apărut în ultimii 25 de ani se aseamănă cu sistemul în care suntem învățați că funcționează Împărăția cerurilor de către Biserica instituțională Ortodoxă. Dacă ne adresăm unor sfinți recunoscuți de către Biserica instituțională Ortodoxă ei ne vor netezi calea pentru a ne rezolva toate problemele. Nu ne mai adresăm lui Dumnezeu direct care este prea mare pentru ca să își plece urechea la noi ci ne rugăm unui sfânt care va mijlocii pentru noi și va pune o vorbă bună pentru noi la El. Dacă facem o paralelă între acest sistem de mijlocire și societatea în care trăim vedem de ce înainte de a ne adresa unui funcționar de stat decident suntem tentați să credem că ar fi bine să ne adresăm unui funcționar de un nivel mai mic, unui ”sfânt” cu putere administrativă, care poate fi ploconit și care poate să pună o vorbă bună pentru ca noi să ne rezolvăm toate problemele. De aici și proverbul românesc ”până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții.” Cum altfel ne mănâncă ”sfinții” care dețin funcții de conducere dacă nu prin șpăgile pe care ni le cer.

 

Oare de ce gradul de corupție este mai redus în țările protestante decât în țările în care majoritatea populației se declară a fi de religie creștin ortodoxă? De ce corupția cea mai mare din Europa este în România, Grecia, Bulgaria, Ucraina și Rusia. Nu cumva tocmai din cauza faptului că acestea sunt așa zis țări ortodoxe, țări în care Creștinismul s-a diluat într-un naționalism care este folosit ca retorică de fațadă? Suntem foarte mândri de credința ortodoxă dar spre deosebire de țările europene în care majoritatea populației se declară a fi protestantă la noi predomină manifestările spirituale în care se promovează psihozele de masă cum ar fi goana după moaște și corupția este endemică. Confuzia dintre naționalism și credința creștină este mai mult decât periculoasă deoarece s-ar putea trage concluzii greșite cum ar fi aceea că un bun român este în mod automat și un bun Creștin sau că pentru a fi un bun român trebuie ca cineva să fie în mod obligatoriu Creștin ortodox. Religia creștină se adresează întregii lumii dar totodată ea se adresează cu  preponderență persoanelor care aspiră la mântuirea sufletelor și la o regenerare spirituală autentică și nu se adresează în primul rând maselor de oameni așa cum se adresează o ideologie politică. Religia creștină nu dă soluții directe la problemele de organizare socială și soluția ei universală este schimbarea naturii umane a individului, dar aceasta este o posibilitate de care se folosesc puține persoane în raport cu masele. Dumnezeu nu mai mântuie popoare, așa cum a încercat să facă în trecut cu poporul evreu dar fără rezultat. Poporul evreu l-a respins pe Cristos în marea lui majoritate și l-a răstignit pe Isus (Iisus) Fiul lui Dumnezeu când acesta a locuit în mijlocului său. De atunci Dumnezeu mântuie indivizi și nu popoare și denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului este doar o lozincă. Învățătura după care Biserica instituțională Ortodoxă mântuie poporul român este una greșită și periculoasă.

 

Biserica instituțională Ortodoxă îi lasă pe Români să creadă că ea face totul pentru mântuirea lor și că indivizilor credincioși nu le rămâne decât să se conformeze perceptelor instituției bisericești. Este o eroare fatală pentru mulți. Credința creștină se adresează sufletelor oamenilor care prin natura lor sunt individualități deci neamurile care au spirit național dar nu suflet similar cu cel al individului nu au cum să fie mântuite.  Oamenii nu primesc toți la fel adevăririle Creștinismului, ei nu le înțeleg la fel și fiecare individ are nevoie de o relație personală și o experiență personală cu Dumnezeu și mântuirea în turmă nu este un adevăr creștin. Isus (Iisus) a spus că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși deci nu trebuie să ne regăsim printre cei mulți ci printre cei puțini. Mântuirea în turmă este substratul și forța de atracție a învățăturii creștin ortodoxe dar nu este o învățătură creștină autentică care să reflecte ceea ce ne-a învățat Isus (Iisus). Nu contează ce faci în viață dar dacă se vor îndeplini toate ritualurile și parastasele prescrise de către Biserica instituțională Ortodoxă după moartea unei persoane aceasta va fi iertată de Dumnezeu. Nimic mai fals și mai dăunător. Dumnezeu nu ne cere doar să ne rugăm lui Isus (Iisus) ci ne cere să ne asemănăm cu El și să ne ridicăm și noi la înălțimea staturii plinătății Lui. (Efeseni 4; 13) Modelul nostru de credință este Isus (Iisus) și nici un model uman nu poate să îl înlocuiască pe El. Dumnezeu nu ne cere să ne rugăm lui Arsenie Boca ci ne cere să practicăm credința cu aceeași seriozitate ca și el. Isus (Iisus) ne-a învățat să ne rugăm Tatălui din ceruri și nu lui Ilie, lui Ioan Botezătorul, lui Isaia, lui Ezechiel sau unui alt profet sau să ne rugăm lui Petru sau lui Pavel sau unui alt apostol și cu atât mai puțin altor credincioși creștini cum ar fi Arsenie Boca. Trebuie să ne asemănăm în credința noastră cu Arsenie Boca nu să îl folosim ca mijlocitor între noi și Dumnezeu, rămânând mereu aceleași ființe ne renăscute spiritual. Aceasta este o învățătură care nu vine de la Isus (Iisus) și orice Creștin ar trebui să știe cui trebuie să se roage.

 

Credința ortodoxă are propriile sale limite și slăbiciuni dar fără să țină cont de ele ea și-a propus să ocupe tot spațiul public românesc cât mai pregnant cu putință. În vidul lăsat de ideologia comunistă Credința ortodoxă dorește să își propulseze propria ei ideologie. Este firesc să existe o reacție din parte societății românești la această tendință de dominare și monopolizare. Credința creștină este un lucru nobil și foarte folositor atunci când se adresează sufletelor oamenilor și când poate să le hrănească pe acestea cu speranță și cu încredere. Valoarea și importanța ei depind de decizia fiecărui individ în parte care hotărăște ce va face cu destinul său. Credința creștină la fel ca orice religie poate deveni extrem de nocivă atunci când intră în spațiul public prin mijloace care sunt menite să îi asigure dominație în zona spiritualului și chiar a vieții sociale. Atunci când toți oamenii sunt obligați să creadă la fel și când sunt judecați și marginalizați în funcție de această credință, atunci avem o mare problemă.

 

Europa de astăzi pe care o admirăm pe bună dreptate pentru gradul ei de civilizație este ceea ce este nu atât datorită credinței creștine ci datorită reacției împotriva exceselor religiei creștine care la un moment dat a ajuns să fie impusă asupra societăților europene de către instituțiile bisericești. Noi culegem roadele renașterii și ale iluminismului care au permis progresul societăților europene și care s-au opus fanatismului religios medieval. Noi suntem informați despre felul în care a greșit Inchiziția creștină sau despre câtă suferință a provocat războaiele religioase în Europa. Vrem să repetăm din ignoranță același greșeli ca în trecut? Vrem să ne întoarcem la o societate dominată de clerici? Cred că nimeni nu și-ar dori așa ceva dacă ar înțelege unde duc manevrele instituțiilor bisericești. De aceea trebuie să acordăm credinței rolul și locul ei în viețile noastre și în sufletele noastre păstrând însă spațiul public ca pe un mediu neutru, neocupat de nici o ideologie care poate evolua într-un mod periculos, așa cum a făcut în trecut religia creștină devenită ideologie și politică de stat și care ne-ar putea sufoca. Orice ideologie evoluează, inclusiv religia atunci când se transformă în ideologie și existența Isis este un exemplu în acest sens.  Ceea ce astăzi ni se pare a fi un miel mâine poate să devină un lup și religia creștină în societate este astăzi un miel dar în trecut a fost și lup. Trebuie să fim atenți să nu devină iar o fiară distrugătoare. Religia este și trebuie să rămână dependentă de alegerile personale ale fiecărui individ uman, apartenența la ea nu trebuie să reprezinte un etalon prin care sunt judecați oamenii.

 

Să ne întrebăm cum se face că poporul român este atât de evlavios și în același timp în interiorul lui există atâta corupție și atâta sărăcie. Cum se face că Românii se declară a fi un popor creștin dar în contrast cu aceasta se acordă insuficientă atenție suferințelor oamenilor? Există în România multe gesturi de bunăvoință și generozitate care din nefericire sunt înecate de o mare de indiferența față de cei săraci, de orfani și de văduve.  Asistența medicală din multe spitale este la pământ și închisorile au ajuns lagăre de exterminare și cu toate acestea ne considerăm a fi un popor evlavios. Biserica instituțională Ortodoxă are multe probleme dintre care unele sunt structurale iar altele țin de pasivitatea cu care privește mizeria din jur. Reacția societății românești nu este împotriva credinței creștine ci a modului în care ea este exprimată prin instituțiile bisericești.