Capitolul 6 din cartea Facerea este unul care ridică multe semne de întrebare. Vorbește despre niște ființe speciale care ar fi trăit pe pământ în vechime. Cine au fost acele ființe constituie subiectul multor dezbateri și foarte puține opinii sunt în măsură să răspândească lumină în această materie:

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe.

Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe, ceea ce însemnă întorcerea cu totul la original adică la Isus (Iisus). Reformatorii propăvăduiesc întoarcerea la Biblie şi acesta este un lucru bun, dar în Biblie este deschisă calea pentru o multitudine de interpretări şi aceste interpretări transformate în doctrine şi dogme religioase, se contrazic între ele.

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor şi le spun să aibă grijă ca somnul lor să nu fie unul veşnic. 

Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus (Iisus) este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus (Iisus), fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine.

Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră, dar care devine eficient pentru noi atunci când credem în acest har. Din acest punct de vedere harul este universal în sensul că acesta este valabil pentru toţi cei care au crezut, cred sau vor crede în Dumnezeu.

Cu cine ne comparăm în viața noastră de credință? Ne comparăm cu cei sau cele din jurul nostru sau cu Isus (Iisus)? Din nefericire avem tendința să ne uităm la cei sau cele din jurul nostru, adică din colectivitățile creștine de care aparținem și să tragem concluzia că nu suntem mai răi decât ei și că suntem de fapt ca și ei, în multe privințe. Există o medie la care ne raportăm și suntem mulțumiți dacă ne considerăm pe noi a fi la nivelul acelei medii. Trebuie să mergem cu turma, zic unii și să nu ne arătăm prea neprihăniți. (Ecleziastul 7; 16) De fapt, Ecleziastul a vrut probabil să spună să nu ne arătăm mai neprihăniți decât suntem.