Biserica Unica este adevarata Biserica a lui Dumnezeu, in care El isi manifesta prezenta. Marea dilemă a omului modern este alegerea dintre adevărul crud și o iluzie care poate genera confort interior. Suntem oare gata să sacrificăm un confort iluzoriu, o pace interioară bazată pe adevăruri îndoielnice de dragul adevărului curat, acela pe care suntem nevoiți să îl înfruntăm direct pentru a merge mai departe în căutările noastre? |
|
În Creștinism, există câteva posibilități de interpretare care privesc relația dintre Dumnezeu și lume și de asemenea calitatea Lui de Creator.
Punctul de vedere teist creaționist
Conform acestui punct de vedere, Dumnezeu este Creatorul a tot ce există. El a creat direct universul cu toate corpurile cerești și Pământul cu tot ceea ce conține acesta. Dumnezeu a creat toate aceste lucruri fie în șase zile calendaristice, conform adepților unui Pământ tânăr, fie în șase perioade lungi de timp, idee susținută de adepții teoriei zilelor-ere. Dumnezeu nu este răspunzător pentru răul din lume și tot răul vine de la îngerul decăzut Satana și de la oamenii care nu au ascultat de El.
Ce se înțelege prin „cer” în contextul cărții Facerea? Această noțiune poate să aibă mai mult decât un singur înțeles și este important de văzut în ce măsură aceste înțelesuri sunt compatibile cu alte texte biblice și în primul rând cu toate textele din cartea Facerea. În prima carte a Bibliei, cerul, fără de care nici un fel de creație în spațiu cosmic nu ar fi fost posibilă, ar fi fost creat numai în ziua a doua, dar cu toate acestea aceeași Biblie ne spune că Pământul și cerul ar fi fost create încă din prima zi de creație. Creația în prima zi a cerului, înțeles ca loc ocupat de corpurile cerești, ar fi fost imposibilă, din cauza lipsei de spațiu adecvat deoarece, în conformitate cu Biblia, spațiul era ocupat de ape. Această situație nu are nimic a face cu miracolele ci mai degrabă cu lipsa de consecvență a relatărilor cu caracter mitologic. A crea cerul, înainte de a crea cerul, așa cum ne spune cartea Facerea că s-ar fi întâmplat, nu este o acțiune supranaturală, este o situație absurdă. Aceasta este de asemenea o contradicție evidentă care arată incompatibilitatea dintre descrierea creației universului, cuprinsă de cartea Facerea, și realitate.
În concordanță cu cartea Facerea, Pământul la început ar fi fost „netocmit” sau „pustiu și gol”, depinde ce versiune de traducere în limba română folosim. Biblia Ortodoxă folosește formula „netocmit” iar Biblia Cornilescu se referă la Pământ, în aceea perioadă, ca fiind „pustiu și gol”. De fapt, nici una din formulele folosite în limba romană nu traduce exact expresia originală „Tohu vav bohu”. În limba engleză traducerea este mult mai apropiată de textul original și anume este „formless void”. „Formless void” în limba romană se traduce cu formula „fără formă și pustiu”. De ce ar fi creat Dumnezeu Pământul inițial ca o grămadă de materie fără formă în loc să creeze o planetă organizată, gata să primească ființe vii? Cel puțin la prima vedere afirmația Bibliei nu are sens. Din acest motiv, încerc să răspund la această întrebare folosind soluțiile care sunt deja conturate în literatura religioasă.
Ce înțeles are afirmația biblică că planeta Pământ ar fi fost fără formă, atunci când a fost creată de Dumnezeu? Nu a fost o planetă sferică? A fost ca o grămadă de materie aruncată la întâmplare în spațiul cosmic și arătând ca un asteroid? A creat Dumnezeu la început o grămadă de materie în mijlocul apelor? Aceasta este ceea ce Biblia ne spune, prin expresia Tohu vav bohu, despre creația inițială a Pământului. În spațiul cosmic, toate stelele și planetele sunt organizate în corpuri cerești sferice. Înainte de a atinge stadiul de formare ca și sfere, în cadrul sistemului solar, planetele au fost acumulări de gaze rotitoare care s-au răcit și s-au solidificat. În faza de gaze care se acumulau și se roteau în spațiu, Pământul nu ar fi putut să fie scufundat în apă, așa cum s-ar părea că susține Biblia, deoarece în acest fel nu ar fi putut să dobândească forma sferică pe care o are astăzi.
A fost Pământul un fel de asteroid, in mijlocul oceanului primordial, sau a fost o planetă sferică, din momentul când a fost creat de Dumnezeu? După modul în care cartea Facerea descrie creația Pământului, în interiorul oceanului primordial, planeta nu ar fi putut să urmeze procesul necesar pentru a deveni un corp ceresc de formă sferică, deoarece ea a fost fără formă și scufundată în apă, în același timp.
De ce sunt planetele sferice? Textul următor explică de ce corpurile cerești având o anumită dimensiune devin sferice:
„Unul dintre efectele masei este acela că atrage alte mase. Când există milioane, și chiar trilioane de tone de masă, efectul gravitației se mărește. Toată masa atrage cealaltă masă, și încearcă să creeze cea mai eficientă formă …… o sferă. Pentru obiecte mai mici, cum ar fi asteroizii, forța de gravitație care încearcă să transforme obiectul într-o sferă nu este suficientă pentru a depăși tăria rocilor care mențin forma dată. De îndată ce se trece peste o anumită masă și dimensiune, tăria obiectului nu poate să oprească forța de gravitație ca să transforme obiectul într-o sferă. Obiecte mai mari decât 1000 de km în dimensiune sunt capabile să se transforme în sfere.” (ref. 3)
Pământul nu ar fi putut să fie la început o grămadă de materie similară cu un asteroid, și apoi să devină din aceea materie o planetă sferică, deoarece asteroizii sunt cu mult mai mici decât planetele și asteroizii nu devin planete. Cantitatea de materie formată din praf și gaze trebuie să aibă o dimensiune suficientă, încă de la începutul procesului de formare a planetei, în așa fel încât creația respectivului corp ceresc să poată să se producă. În forma sa solidă, planeta Pământ nu a fost niciodată fără formă în sensul unei grămezi de materie fără formă, așa cum susține cartea Facerea în expresia ei originală, Tohu vav bohu. Desigur că, pentru cei și cele care citesc numai traducerea în limba romană, într-o versiune sau alta, a Bibliei, această problemă nici măcar nu există întrucât funcționarii bisericești au avut grijă să o elimine printr-o meșteșugită traducere a textului respectiv. O remarcă deosebită trebuie făcută pentru versiunea ortodoxă a Bibliei care folosește un arhaism pentru a descrie starea Pământului, atunci când a fost creat și anume cuvântul „netocmit”, care nu mai spune nimic cititorului modern.
Într-o altă interpretare, locul ocupat de Pământ ar fi apărut fără formă, deoarece ar fi fost complet acoperit de oceanul primordial și acel ocean ar fi fost chiar el fără formă. Oceanul primordial nu ar fi avut un contur precis și ar fi acoperit totul și din acest motiv ar fi apărut ca ceva deformat. Acel presupus ocean primordial ar fi acoperit Pământul și ar fi ocupat și locul pentru cer până în ziua a doua, când bolta cerească ar fi fost creată de Dumnezeu.
După părerea mea, cartea Facerea se referă la Pământ ca și entitate fizică, atunci când vorbește despre lipsa de formă. Textul biblic indică Pământul și nu doar oceanul primordial. Cât de mare ar fi fost acel ocean primordial, este imposibil de spus, bazat pe textele biblice, dar dacă cerul separă apele sale, oceanul primordial ar fi fost în viziunea biblică la fel de mare ca și universul nostru. Prin urmare, Pământul, despre care versiunile în limba română a Bibliei spun că era „netocmit” sau „pustiu și gol” era, conform expresiei originale a textelor V.T., Tohu vav bohu, fără formă și nelocuit.
În ziua a patra a creației, soarele, luna și stelele ar fi fost create ca niște corpuri cerești sferice și funcționale, dacă nu, ele nu ar fi putut să lumineze, neîndeplinindu-și scopul creației lor. Dacă creația soarelui, lunii și stelelor s-a făcut în ziua a patra nu a existat timp pentru evoluția lor de la grămezi de gaze la corpuri cerești solide. Aceasta este o contradicție între știință și cartea Facerea, prima propunând un lung proces în formarea stelelor și planetelor iar cea de a doua declarând că aceste corpuri cerești au fost create în forma în care se află și în vremea noastră, de la început.
Când vorbim despre evoluție, cineva nu ar trebui să se gândească doar la evoluția biologică, care a permis speciei umane să se dezvolte din ființe biologice mai puțin evoluate, deoarece evoluția este un concept general care se referă la dinamica lucrurilor în timp. Timpul este esențial pentru evoluție. Lucrurile nu sunt ceea ce sunt, printr-o creație spontană a lor, ci toate lucrurile, cel puțin cele pe care le cunoaștem, se află în evoluție. Desigur că există și procesul de involuție în care lucrurile se degradează în raport cu ceea ce au fost în trecut. În ceea ce privește formarea stelelor ele au parcurs un proces de evoluție pentru a fi ceea ce sunt astăzi, nu au fost create dintr-o dată așa cum sunt. Acest sistem de creație, de la o zi la alta, descris de Biblie, este contrar la ceea ce se poate observa că se întâmplă în univers.
Evoluția nu poate să fie negată ca și proces și este prezentă peste tot în jurul nostru. Cu toate acestea, mulți credincioși creștini neagă evoluția, deși ea este prezentă peste tot în jurul lor, și chiar și în interiorul lor. Creaționismul care presupune că anumite lucruri au fost create dintr-o dată la stadiul de maturitate este contrazis de ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare. De exemplu, o ființă umană evoluează din stadiul de embrion până la maturitate și bătrânețe și apoi parcurge un stadiu de descompunere. Stelele, de asemenea, continuă să evolueze în univers din stadiul de aglomerație de gaze și praf la acela de corpuri cerești sferice și după o lungă perioadă de timp ele mor. Această evoluție este reală și vizibilă, nu este o strategie a lumii științifice prin care încearcă să înșele pe oamenii credincioși și atitudinea realistă nu este aceea de a contesta evidențele. În zilele noastre, mai multe stadii în formarea stelelor pot să fie observate pe cer, începând cu îngrămădiri de gaze și praf, în drumul lor de a deveni stele și terminând cu stele care au explodat, schimbându-și în mod dramatic forma.
Dacă vrem să avem o imagine despre ceea ce ne spune Biblia despre începuturile creației, descrierea biblică este foarte confuză și singurul punct de referință este unul mitologic, adică este vorba despre prezența unui ocean primordial, înainte de orice altceva, acele ape care ar fi fost separate de Dumnezeu în ziua a doua, prin creația cerului. Acel ocean primordial este un element comun pentru mitologia evreiască, dar și pentru alte mitologii, ale altor popoare, care au trăit în aceea perioadă de timp. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ar fi creat viața pe Pământ luptând împotriva unui personaj mitologic simbolizat de oceanul primordial, cel din urmă fiind simbolul răului în multe culturi.
În contextul multor comentarii biblice, Tohu vav bohu nu ar trebui să fie înțeles doar legat de aspectul fizic, dar, în același timp, expresia aceasta s-ar referi la modul cum Pământul funcționa în acel stadiu. Fiind fără formă Pământul ar fi fost de asemenea și pustiu, nepopulat. Există două elemente în expresia Tohu vav bohu care scot în evidență gradul de decădere în care Pământul s-ar fi aflat în acele timpuri.
Există, de asemenea, opinia că prin lipsa de formă trebuie înțeles că Pământul nu ar fi fost organizat suficient pentru a fi un mediu potrivit pentru viață. Desigur că în acest fel nu se schimbă referința clară la lipsa de formă fizică a Pământului, în acel moment al creației. (ref. 4)
Acesta este un alt mod de a evita ceea ce ne spune Biblia. Forma sferică a unei planete nu este suficientă pentru existența vieții, în consecință, cele două condiții nu trebuie să fie confundate. Toate planetele sunt sferice, ele nu sunt fără formă, și cu toate acestea multe sunt insuficient organizate pentru a reprezenta medii potrivite pentru a susține diverse forme de viață. O condiție se referă la forma fizică a planetei și altă condiție se adresează la ceea ce face viața posibilă.
Cuvântul „tohu” se referă mai ales la forma fizică și nu la funcționarea deficientă, din perspectiva prezenței vieții, a unui mediu planetar, și recunoaște că prima condiție care face ca materia să poată să fie capabilă să găzduiască viața în forme mai evoluate este aceea ca ea să fie organizată ca o planetă sferică. „Bohu” se referă în principal la caracteristicile funcționale cum ar fi pustietatea și dezolarea.
Originile poporului evreu se află în Mesopotamia și Abraham a venit din Ur, un oraș care era situat pe malurile Eufratului. Din acest motiv, cititorul nu ar trebui să se mire de relația foarte apropiată între cultura mesopotamiană și cultura iudaică, inclusiv în ceea ce privește mitologiile lor. Cuvintele „tohu” și „bohu” nu sunt de origine ebraică, ci mai degrabă ele sunt cuvinte sumeriene. În limba sumeriană substantivele se termină în mod obișnuit în –u, dar în limba ebraică –u este terminația verbelor. „Tohu” și „bohu” sunt substantive și nu verbe de aceea originea lor este mai degrabă sumeriană și arată influența acelei mitologii asupra cărții Facerea. (ref. 5)
Din lipsa unor răspunsuri rezonabile la atâtea întrebări, există tendința de a da expresiei „tohu vav bohu” un înțeles spiritual. Pământul ar fi fost creat în mod ordonat, dar ar fi fost distrus de forțe spirituale, de Satan. După această distrugere, Dumnezeu ar fi intervenit și ar fi restaurat ordinea o dată în plus. Această interpretare a narațiunilor conținute de cartea Facerea este propusă de reprezentanții teoriei „Gap Theory” Ce ne spune această teorie? Cuvintele folosite pentru a descrie primele momente ale creației, din limba ebraică, împreună cu alte pasaje biblice, au condus anumiți comentatori să creadă că a existat o perioadă considerabilă de timp intercalată între primele două versete ale Bibliei. Dacă acest interval ar fi existat în realitate atunci nu ar fi nici o discrepanță între raportul biblic și teoria științifică după care Pământul ar avea o vechime de câteva miliarde de ani, mai precis, 13,7 miliarde. Dacă, pe de altă parte, nu există o astfel de perioadă, atunci Pământul ar trebui să fie, după calculele biblice, de aproximativ 6.000 mii de ani, dar o astfel de vechime este considerată de oamenii de știință ca fiind imposibilă. Teoria „Gap Theory” este o tentativă de a spiritualiza materialul prezentat de către cartea Facerea. În spațiul dintre două versete este citită o întreagă istorie:
„Teoria „Gap Theory” sugerează că îngerii au fost creați „la început” (Facerea 1; 1), mai degrabă decât în timpul sau după săptămâna creației și că Satana și discipolii săi demonici s-au revoltat înainte de Facerea 1; 2. Chalmers își fundamentează teoria pe reinterpretarea cuvintelor folosite în cartea Facerea 1; 2, și pe relația lor cu alte pasaje ale Scripturii. În această înțelegere Facerea 1; 2 ar putea, sau ar trebui să fie citită „Dar Pământul a devenit fără formă și gol”. Expresia „fără formă și gol” este o traducere a formulei ebraice „tohu vav bohu”. Cuvintele tohu și bohu se întâlnesc de asemenea în Isaia 34; 11, dar ele sunt interpretate în sensul de confuzie (tohu) și pustietate (bohu). Din această cauză „tohu” poate de asemenea să însemne „confuz” și „bohu” poate să însemne „pustiu”. Cuvintele „confuz” și „fără formă” au în comun o lipsă de ordine, într-un loc unde trebuie să fie ordine. De aceea textul poate fi citit după cum urmează: „Dar Pământul era în confuzie și pustiu” (ref. 6)
Ieremia 4; 23-26, de asemenea folosește expresia „tohu va bohu”. Acesta este textul biblic:
„23. Mă uit peste ţară şi iată este ruinată şi pustie; 24. Caut la ceruri şi iată nu este lumină pe ele; privesc la munţi şi iată că ei tremură şi dealurile toate se clatină. 25. Mă uit şi iată nu este nici un om şi toate păsările cerului au fugit. 26. Mă uit şi iată Carmelul este o pustietate şi toate cetăţile lui sunt arse cu foc de la faţa Domnului şi au pierit de la faţa mâniei Lui.” (Ieremia 4; 23-26)
Ceea ce este interesant, este că textul se referă la orașe care ar fi fost judecate de Dumnezeu –„toate cetăţile lui sunt arse cu foc de la faţa Domnului şi au pierit de la faţa mâniei Lui”.
În ochii celor care spiritualizează expresia „tohu vav bohu” aceste cetăți reprezintă poate casele îngerilor căzuți. Cuvântul „choshek” a fost interpretat în multe traduceri ale Bibliei, ca și „întuneric”, și când citim putem să presupunem că este vorba despre un întuneric natural (adică întunericul dinainte de creația luminii), dar cuvântul „choshek” este, de asemenea, folosit în Exodul 10: 21, pentru a descrie întunericul pe care Domnul l-a adus asupra Egiptului, care era așa de dens, încât se putea simți. Prin urmare, în acest tip de interpretare spiritualizată, Facerea 1; 2 ar putea fi citită: „Dar Pământul era în dezordine și pustiu și întunericul spiritual era deasupra domeniului demonic”. (ref. 7)
În conformitate cu teoria „Gap Theory” Satan ar fi adus în stare de dezordine o ordine anterioară a Pământului, despre care, însă, nu știm nimic. Dumnezeu ar fi început să restaureze această ordine anterioară de la prima zi de creație. Dacă întunericul adus de Satan ar fi fost unul fizic și nu doar unul spiritual, înseamnă că înainte de acesta ar fi existat o lumină creată, alta decât lumina care a fost creată în prima zi de creație.
Gap Theory” presupune că înainte de întuneric a fost lumină pe Pământ, dar cartea Facerea nu spune acest lucru și nici nu ne permite să îl validăm. Pentru ca Satan să fi putut aduce dezordine pe Pământ ar fi trebuit să existe o ordine anterioară, dar o astfel de ordine ar fi cerut cu necesitate existența unei lumini fizice. Din punct de vedere spiritual, lumina simbolizează ordinea și întunericul semnifică dezordinea. În același timp, o lumină fizică și nu doar una spirituală ar fi fost necesară pentru existența oricărei ordini pe Pământ. Dacă ar fi existat o astfel de lumină, care ar fi fost creată de Dumnezeu, ea ar fi fost menționată de Biblie, dar nu este cazul.
Lumina spirituală și lumina materială sunt două entități diferite, care nu trebuie confundate între ele. Dacă întunericul și o anumită dezordine pe planeta noastră au venit împreună, nimic de genul acesta nu este menționat de către Biblie. Dar ce este întunericul? Este absența luminii, nici mai mult și nici mai puțin. Satan nu ar fi putut anihila presupusa lumină materială pe care ar fi creat-o Dumnezeu, la început, înainte de prima zi de creație. Întunericul spiritual poate să fie generat de absența lui Dumnezeu, dar întunericul material trebuie să fie în legătură cu o sursă de lumină materială.
În procesul creației biblice, soarele nu ar fi fost așezat la locul lui decât în ziua a patra, în concordanță cu cartea Facerea, și o ordine anterioară, presupusă de „Gap Theory” ar fi trebuit să fie realizată în întuneric sau la o lumină provizorie. O altă lumină provizorie, fără existența soarelui ar fi fost necesară, o lumină care ar fi fost stinsă de către Satan, dar o astfel de ipoteză pare foarte improbabilă. Existența a două lumini provizorii, una înainte ca Satan să aducă Pământul în haos și cealaltă, funcțională din ziua întâi a creației până în ziua a patra, când soarele ar fi fost creat, este o teorie absurdă. În orice caz, o lumină provizorie creată de Dumnezeu nu ar fi putut să fie stinsă de Satan, dar El nu a creat astfel de lumini provizorii.
De fapt, ordinea în creație nu putea fi realizată înainte de ziua a șasea, din săptămâna creației. Creația nu putea să fie finalizată printr-o ordine completă la începuturile ei. Ce ordine ar fi fost distrusă de către Satan? Ar fi fost doar o ordine parțială, incompletă și care nu ar fi conținut și ființele umane, care au fost create în ziua a șasea a creației.
Întreaga argumentație pare a fi curată pierdere de timp pentru cineva care nu este familiarizat cu problematica interpretării Bibliei. Din nefericire, aspectele în care absurdul se zbate să domine rațiunea nu sunt rare și multe dezbateri reprezintă o încercare disperată a comentatorilor biblici de a explica ceea ce nu poate să fie explicat. Intrând în această dispută sau altele similare un comentator este obligat să se adapteze la nivelul dezbaterilor care sunt în curs, chiar dacă ele par inutile. Contra argumentele care răspund unor teorii absurde nu sunt inutile, deoarece pentru a face lumină în ceea ce ne spune Biblia, trebuie scos în evidență nivelul de complexitate al problemelor pe care le provoacă interpretările care se dau textelor sale.
„Gap Theory” este în contradicție cu cea ce înseamnă creația în șase zile. În economia biblică, starea de „tohu va bohu” a fost creația lui Dumnezeu nu rezultatul acțiunilor lui Satan. Diavolul nu putea să distrugă ceva pe care Biblia nu ne permite să presupunem că ar fi existat, o ordine înainte de prima zi de creație.
Reprezentanții unei interpretări spirituale a expresiei „tohu va bohu” susțin că:
„Este clar deci că îngerii au fost creați înainte de „început”, și că Facerea 1 nu este o istorie a originii întregului cosmos, dar numai a lumii noastre – a ‚domeniului fizic’. Dacă Satana și adepții lui s-au revoltat împotriva Domnului, atunci ei au păcătuit. Ei nu au mai putut să stea în prezența Lui și de aceea ei ‘au căzut din cer ca niște fulgere’. Unde au aterizat ei atunci când au căzut? Domnul l-a aruncat pe Satana într-un iad, din care și-a retras prezența. Pământul era în dezordine și pustiu și întunericul spiritual era deasupra [domeniului demonic] Domnul a creat Pământul și a retras prezența Sa de la el, dar după aceea El a creat Pământul pe care îl cunoaștem, așa cum este descris în zilele de la unu la șase. Prin urmare, Satana și adepții lui trăiesc în adâncuri, în abis, în domeniul demonic, ‘dedesubtul’ creației bune dar decăzute în care locuim.” (ref. 8)
Biblia nu conține nici o informație despre ce s-a întâmplat în cer la început și cum a reușit Satan și din ce motive să îl supere pe Dumnezeu, de asemenea nu ne spune nimic despre motivul pentru care el a fost aruncat din cer. În același timp, nu știm, din narațiunile creației, exact în ce moment a fost izgonit Satan din cer. Izgonirea lui din cer s-a întâmplat înainte sau după creația luminii, în prima zi? Nu avem răspuns la această întrebare. Satan a căzut din cer ca un fulger, ne spune Biblia, prin urmare, este mai probabil ca el să fi căzut din cer după creația luminii, deoarece este improbabil ca el să fi fost prima lumină a creației. Această observație situează căderea lui Satan după creația luminii în ziua întâi a creației și nu înainte.
„18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Sfânta Evanghelie după Luca 10; 18)
Nu găsesc nici un fel de merite în teoria după care expresia „tohu va bohu” ar însemna o dezordine și o pustietate aduse pe Pământ de îngerii răi. Pentru a fi valabilă „Gap Theory”, trebuie să treacă cu vederea textul din Ieșirea 20; 11. Prin urmare, această teorie nu are un suport suficient în alte texte biblice.
Narațiunile din cartea Facerea încearcă să descrie literal originea universului și nu este nimic care poate să fie citit dincolo de textul scris. Toată creația, inclusiv creația cerului, ar fi fost făcută în șase zile, în conformitate cu Biblia. Pentru acest motiv, este dificil de susținut că o parte din creație ar fi fost realizată înainte de perioada de șase zile.
„9. Sase zile sa lucrezi; in ele fa-ti toate treburile, 10. dar ziua a saptea este odihna Domnului, Dumnezeului tau; in ea sa nu faci nici o munca, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul ce poposeste la tine, 11. fiindca'n sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr'insele, iar in ziua a saptea S'a odihnit. De aceea a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o.” (Ieșirea 20; 9-11)
Mulți comentatori ai Bibliei încearcă să extindă perioada primei zile pentru a face loc suficient pentru o mulțime de evenimente pe care ei le presupun că s-ar fi întâmplat în aceea perioadă de timp. Din acest motiv, este foarte important să încercăm să stabilim ce ne spune cu adevărat cartea Facerea. Se referă creația universului la zile de 24 de ore deci la o săptămână de șapte zile, de câte 24 de ore fiecare, sau este vorba despre alte perioade de timp? Dacă se referă la alte perioade de timp, care sunt acestea? Sunt cele șapte zile un simbol pentru perioade lungi și egale de timp sau este vorba de perioade de timp inegale? Un argument este legat de succesiunea regulată a dimineților și a serilor. Atâta vreme cât nu avem o altă opțiune pentru a interpreta cuvintele „dimineață” și „seară” nu putem să dăm decât o interpretare literală pentru zilele creației. Un alt argument se bazează pe înțelesul termenului ebraic folosit pentru zi, în cartea Facerea, capitolul 1, și acesta este „yom”.
În Biblie, înțelesul cuvintelor depinde de contextul în care sunt folosite. De câte ori cuvântul „yom” este folosit cu un număr sau cu expresia „seară și dimineață”, peste tot în V.T., întotdeauna se referă la o zi obișnuită. În cartea Facerea, capitolul 1, pentru fiecare din cele șase zile ale creației, termenul ebraic „yom” este folosit împreună cu un număr și de asemenea împreună cu expresia „dimineață și seară”. Cea mai rezonabilă concluzie este aceea că „yom” în cartea Facerea, capitolul 1, reprezintă o zi obișnuită. Unii comentatori subliniază importanța interpretării literale a textului care se referă la creația în șase zile, așa cum ne arată citatul următor:
„Este vital să credem în șase zile literale pentru mai multe motive. Cel mai important motiv este acela că dacă admitem că acele zile au fost perioade lungi de timp subminăm fundația mesajului Crucii.” (ref. 9)
Ken Ham argumentează, de asemenea, că cea de-a doua parte a textului, care se află în epistola 2 Petru 3; 8, anulează prima parte și că prevederea care spune că pentru Dumnezeu o zi este ca și o mie de ani este anulată de afirmația că o mie de ani este ca o zi. (ref. 10)
Textul biblic ne spune:
„8. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3; 8)
Există o religie care are toate datele unei religii autentice dar care este nedeclarată ca religie și cu toate acestea este mai răspândită și cu mult mai practicată de cât orice altă religie pe pământ și anume religia familiei. Mulți oameni practică această religie fără chiar să fie conștienți că este vorba despre o adevărată religie.
Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară. Ce învățăm în Bisericile instituționale este un fel de învățătură care echivalează cu studiul claselor primare în școală dar până la o pregătire superioară este o distanță apreciabilă. Știm cu toții că studiul claselor primare nu este suficient pentru viață și cu toate acestea mulți nu doresc să depășească acest stadiu deoarece se simt confortabil în el. Confortul spiritual se asociază cu cea ce se poate numi conformismul spiritual iar cei sau cele care încearcă să se rupă de această stare sunt de cele mai multe ori neînțelese și criticate.
Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său. Numai omul credincios ca ființă individuală este oglinda lui Dumnezeu și numai sufletul omului angajat în propriul său parcurs spiritual poate percepe dimensiunea dragostei Lui. Afirmațiile pot să pară șocante și de aceea încerc să le explic și să le nuanțez.
Mai este relevantă credința creștină, în zilele noastre? Eu spun că da și iată câteva considerente pentru care dau acest răspuns. În primul rând, credința creștină este un aliat de nădejde pentru aceia sau acelea care aspiră către frumusețea morală și binele moral. Dacă eu sau tu simțim o plăcere reală în a face bine celor din jurul nostru, în a ajuta, după puterile noastre, pe toți aceia sau acelea pe care le cunoaștem, în a ne sacrifica pe noi înșine pentru beneficiul altora sau chiar în a fi generoși cu necunoscuții, lucrul acesta este atipic pentru lumea în care trăim.
Iată câteva texte biblice a căror alăturare este deosebit de dificilă. Mai întâi am să citez aceste texte biblice și apoi am să explic de ce afirm că o comparație făcută între ele creează dificultăți majore de interpretare. Nu afirm că aceste texte sunt contradictorii, ci doar susțin că ele trebuie înțelese foarte bine, în corelația lor, pentru a evita disocierea lor în fundamentul unor doctrine divergente. În realitate, există posibilitatea multor interpretări a textelor N.T. și datorită acestei situații avem în fapt atât de multe doctrine și dogme creștine, care nu se înțeleg între ele, în afirmațiile lor.26 Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, 43-48).
Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce, fără voia mea, concepții greșite celor ce citesc?
Biserica Spirituală Unică exista de la început, nu am înființat-o eu, doar am descoperit-o și am identificat-o. Paradoxal, dar probabil că și dvs. faceți, chiar fără să știți, parte din ea, deoarece de ea aparțin toți credincioși adevărați, născuți din nou, adică născuți din Dumnezeu, indiferent de ce confesiune creștină aparțin. Ei sunt cunoscuți de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii, conform Efeseni, cap.1, și sunt uniți, cu toți ceilalți credincioși născuți din nou, prin Duhul Sfânt și nu prin intermediul instituțional, adică prin Biserici instituționale, culte, denominațiuni sau confesiuni, noțiuni care toate, de fapt, denumesc același lucru.
Cum trebuie să ne rugăm? Isus (Iisus) ne-a învățat cum trebuie să ne rugăm, dar instituțiile bisericești ne învață altceva. Pe cine trebuie să ascultăm? Covârșitoare majoritate a Creștinilor urmează Bisericile instituționale în învățăturile lor.
Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa Creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, superioare, din punctul de vedere al moralităţii, cu o mare capacitate de creativitate, asemănătoare cu a lui Dumnezeu, adică după chipul şi asemănarea Lui. Cea mai importantă creaţie a lui Dumnezeu, pe care o face cu omul, nu este aceea din cartea Geneza a bibliei, ci este de fapt aceea ca din niște ființe biologice, naturale să fim transformați în fiinţe spirituale, având caracteristici supranaturale, sub conducerea şi puterea Lui.
Acolo unde este autoritate spirituala impusă între oameni, acolo este satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice. De ce îşi doreşte fiecare să obţină puterea, autoritatea? Pentru că într-un climat în care domină autoritatea instituţiilor bisericeşti, a fi liber, a te putea manifesta şi împlini pe tine însuţi presupune, în mod necesar a deţine puterea, deci autoritatea.
Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut, care solicită de la noi o ascultare oarbă, se dovedeşte, o dată în plus, a fi una falsă. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să îi dăm nimic, ci doreşte ca El să ne dea nouă comorile sale de înţelepciune şi cunoaştere. Dumnezeu are nevoie de persoane care ştiu să primească şi care apreciază ceea ce primesc. Tatăl Ceresc nu este o Persoană egoistă care aşteaptă de la noi să îi acordăm slavă, laude şi alte forme de recunoaştere, care să îi producă mulţumire de Sine.
Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire ... (Romani 10; 10) Este acest principiu valabil numai pentru bărbaţi sau este valabil şi pentru femei?
Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi, prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu. Acesta este un element al credinței noastre, dar nu cel mai important. Dumnezeu dorește să îl lăudăm, mai mult prin fapte decât prin vorbe. Adunările creștine sunt un fel de școli de duminică pentru adulți, dar cunoștințele acumulate trebuie puse în practică.
Mulți predicatori spun oamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți cei credincioși și să reamintească acestora, cu alte cuvinte, ceea ce ei au auzit deja de nenumărate ori. Marea majoritate a predicatorilor nu riscă să susțină adevăruri nepopulare, căci ce s-ar face ei fără sprijinul popular?