Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său.

Revolta lui Satana s-a produs în Împărăția lui Dumnezeu și în urma ei diavolul a reușit să atragă de partea lui o treime din îngeri. (Luca 10; 18; Ezechiel 28; 14; Isaia 14; 12) Pe lângă aceste texte, menționate în paranteză avem de asemenea un alt text, în cartea Apocalipsa lui Ioan, care ne relatează ceea ce s-a întâmplat în Împărăția lui Dumnezeu, cu ocazia revoltei lui Satana. Este foarte important să pornim de la acest text:

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege. Cea mai frecventă întrebare este aceea a echilibrului dintre alegerea lui Dumnezeu și dreptatea Lui.

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului. Aceasta este desigur o gravă eroare și nu este susținută de N.T. ba chiar este contrazisă de învățăturile lui Isus (Iisus). În același timp, aceasta este și premisa de la care pleacă Bisericile instituționale, atunci când legitimează existența lor, deoarece locul fizic este o realitate cuantificabilă și controlabilă, dar nu și Duhul. Pentru a putea să fie dirijați de instituțiile bisericești oamenii trebuie să se adune în anumite locuri bine determinate, de regulă în clădiri impropriu numite Biserică unde autoritatea bisericească le impune ce să creadă și la ce ritualuri să se supună.

Afirmația că pentru om mântuirea este cu neputință contrazice, la prima vedere, toate celelalte învățături ale lui Isus (Iisus).

"25 Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”

 26 Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă." (Matei 19; 25-26)