Biserica Unica este adevarata Biserica a lui Dumnezeu, in care El isi manifesta prezenta. Marea dilemă a omului modern este alegerea dintre adevărul crud și o iluzie care poate genera confort interior. Suntem oare gata să sacrificăm un confort iluzoriu, o pace interioară bazată pe adevăruri îndoielnice de dragul adevărului curat, acela pe care suntem nevoiți să îl înfruntăm direct pentru a merge mai departe în căutările noastre? |
|
Care a fost religia de care a aparținut Isus (Iisus)? A fost Isus (Iisus) Evreu și a aparținut de religia iudaică? A negat Isus (Iisus) religia iudaică și a înființat o altă religie? Fără îndoială că Isus (Iisus) a fost Evreu, dar El nu a inventat o altă religie, religia creștină, care să funcționeze alături de religia iudaică, El pur și simplu a respins orice religie, inclusiv religia iudaică.
Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale. Cu alte cuvinte, instituţiile bisericeşti ca atare nu vor dispare dar vor fi socotite, din ce în ce mai mult, ca un factor secundar pentru mântuirea omului.
Misionarismul actual în România este dictat de raţiuni instituţionale şi nu de o reală grijă faţă de viitorul veşnic al oamenilor. Persoane izolate sunt rupte de Biserica instituţională Ortodoxă, Romano Catolică, sau Greco Catolică şi sunt convinse că trebuie să se boteze în apă când sunt mature, deoarece botezul lor s-a făcut în lipsa unei decizii personale, bazată pe discernământul personal.
Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri proprii şi nu pe „adevăruri absolute.” Desigur că pentru orice Creştin faptul că Isus (Iisus) este Calea, Adevărul şi Viaţa este un adevăr cu valoarea absolută.
În România cetăţenii sunt în plină desfăşurare a unei revoluţii sociale dar pentru ca aceasta să reuşească şi să îşi atingă obiectivele aşteptate este nevoie ca ea să fie dublată de o revoluţie spirituală, care să producă o profundă schimbare de mentalitate.