A spune că Bisericile instituționale sunt reprezentantele lui Dumnezeu pe pământ este o eroare. Există uriașe diferențe între Dumnezeu și Bisericile instituționale din punct de vedere al naturii lor, al misiunii lor pe pământ și al puterii lor de a îndeplini promisiunile Lui. Dumnezeu este veșnic dar Bisericile instituționale au un caracter istoric, trecător. Acest caracter trecător le conferă o anumită specificitate. Biserica ca și instituție pământească are un început și un sfârșit. Caracterul relativ al doctrinelor Bisericilor instituționale este în strânsă relație cu trăsătura acestor organizații religioase de a fi temporare. Aceste doctrine reprezintă o cunoaștere parțială a lui Dumnezeu, amestecată cu multă necunoaștere și multe greșeli de interpretare, și de aceea învățăturile Bisericilor instituționale se contrazic între ele.

Luând în considerare afirmația făcută de apostolul Pavel, trebuie să știm că cine nu are Duhul Lui Hristos nu este al Lui. (Romani 8; 9) Dacă nu este a lui Hristos atunci al cui sau a cui este? Creștinii care merg o viață întreagă la Bisericile instituționale dar nu au Duhul lui Hristos ai cui sunt? Este posibil să te rogi lui Dumnezeu o viață întreagă și să nu fii al Lui? Este posibil și apostolul Pavel o spune foarte clar. Pe de altă parte, dacă Creștinii pe care îi întâlnim în fiecare zi ar avea Duhul lui Hristos, nu s-ar comporta așa cum se comportă, adică ar avea un fel de a se exprima complet schimbat.

Bisericile instituționale nu ne pot învăța nimic mai mult decât ne-a învățat Isus (Iisus) în ceea ce privește morala creștină. Trebuie să știm doar atât cât ne-a spus Isus (Iisus) și anume o singură poruncă dar mai ales trebuie să practicăm aceea poruncă fiind împuterniciți la aceasta de către Dumnezeu care locuiește în noi. Dumnezeu ne-a dat porunca și tot El ne dă și puterea de a o pune în practică dar voința ne aparține. Dumnezeu ne dă puterea să punem în practică voința noastră atunci când aceasta concordă cu voința Lui. Nu ni se cere să fim niște ”obiecte” la îndemâna lui Dumnezeu ci suntem chemați să luăm mereu deciziile potrivite. Creștinismul este o problemă de decizie deoarece orice facem noi implică întotdeauna una sau mai multe decizii care definesc Creștinismul nostru. Ca să parafrazez aș putea spune despre credință că fără decizii bune ea este moartă. Un Creștinism care este paralel cu o serie de decizii proaste dovedește o credință care nu este pusă în practică.

În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși.

Există o singură Biserica și aceasta este Trupul lui Hristos. Aceasta este Biserica Spirituala Unica, denumire pur convenționala. Biblia vorbește în nenumărate texte ale ei despre aceasta realitate spirituala, care nu este o Biserica instituționala sau alta, ci este o relație spirituala reala, între cei credincioși, prin Duhul Sfânt. Spiritualitatea creștină este profund marcată de acest adevăr fundamental, care este prea puțin scos în evidență. Creștinismul spiritual este diferit în multe privințe de religia instituționalizată.

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice.

Toate Bisericile instituționale, inclusiv marile mișcări evanghelice din Vestul Europei, care se manifestă în prezent, au construit și continuă să prezinte o imagine ciudată a lui Dumnezeu. El este considerat a fi o entitate, asemănătoare cu omul, pentru că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea Lui și care are toate trăsăturile omului, dar absolutizate.

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe. Nu există doctrină creștină mai bună decât altele și aș dori să risipesc această iluzie prin abordarea unor aspecte diferite.

Nu există nici o diferență de fond între instituția religioasă evreiască și instituția religioasă creștină. Și una și cealaltă se bazează pe reguli, pe care pretind că le-au primit toate de la Dumnezeu. Este adevărat că unele din aceste reguli sunt o adaptare umană a învățăturilor date de Dumnezeu în vechime sau a învățăturilor lui Isus (Iisus) dar pe lângă principiile lui Dumnezeu funcționează, în ambele instituții și multe reguli omenești. Ambele instituții aruncă cu pietre în aceia sau acelea care încalcă aceste reguli. Prima dintre cele două instituții o făcea chiar la propriu, dar a două o face la figurat.

Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi poate să dobândească mântuirea, doar prin acceptarea jertfei Lui, fără ca el sau ea să urmeze, în mod personal, calea crucii, asemănător cu ceea ce a îndeplinit Isus (Iisus).