Biserica Unica este adevarata Biserica a lui Dumnezeu, in care El isi manifesta prezenta. Marea dilemă a omului modern este alegerea dintre adevărul crud și o iluzie care poate genera confort interior. Suntem oare gata să sacrificăm un confort iluzoriu, o pace interioară bazată pe adevăruri îndoielnice de dragul adevărului curat, acela pe care suntem nevoiți să îl înfruntăm direct pentru a merge mai departe în căutările noastre? |
|
Dumnezeu, așa cum este prezentat în cartea Geneza, prima carte a Bibliei, nu avea de ce să creeze lumea într-o ordine absurdă, așa cum ne spune Biblia. El nu ar fi creat ziua și noaptea în prima zi, după cum afirmă textele biblice, dar cerul l-ar fi creat doar în ziua a doua și soarele și celelalte corpuri cerești doar în ziua a patra. Ce sens are creația luminii fără cer? Cine poate să fie considerat păcătos și să fie condamnat la un așa zis iad veșnic doar pentru că nu crede o asemenea absurditate? Oricine nu crede în legende nu va crede nici în împărțirea lumii în păcătoși și sfinți, dar acesta este un argument temeinic care pledează împotriva unei înțelegerii literale a existenței iadului și a altor texte biblice.
Ce este o dogmă? Dogma este o învățătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții. Prin dogmă se înțelege de asemenea o teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic și aplicată rigid. Ce este o doctrină? O doctrină reprezintă totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. sau ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. Ambele definiții sunt preluate din Dex.
În lumea Creștină circulă o prejudecată nesănătoasă. Nu poți să fi un om săritor și generos decât dacă ești o persoană religioasă. Dacă nu ești credincios înseamnă că în mod automat ești un om păcătos și decăzut, nu contează cât ești de cumsecade. Acel om care nu are o conduită morală decât atunci când se află sub supravegherea unui supervizor divin și sub recompensa raiului sau amenințarea iadului, acel om nu este cu adevărat o ființă morală, chiar dacă anumite interese egoiste îl determină să adopte câteodată o conduită cu aspect moral. Conduita morală săvârșită de frică, din obligație sau din interes și nu dintr-o convingere personală, bazată pe propria conștiință, este o formă inferioară de comportament uman. Din acest motiv, așa zisa superioritate morală a oamenilor credincioși care se comportă omenește datorită faptului că se simt supravegheați de Dumnezeu, este o gogoriță.
Mulți critică Biserica Ortodoxă pentru interpretarea greșită a autorității bisericești și au dreptate să o facă. Preoții nu pot să fie persoane cu o autoritate spirituală specială, între ceilalți membrii ai comunităților creștine, deoarece preoția nu este rezervată doar pentru o anumită categorie de persoane, așa cum era în V.T. Toți credincioșii și toate credincioasele sunt preoți, după cum precizează anumite texte din N.T.
Credința creștină la fel ca orice credință religioasă poate să fie foarte utilă creșterii spirituale a fiecărui individ uman. Prin ea oamenii pot să regăsească speranța și temeiul bunătății. În același timp credința creștină la fel ca oricare altă credință religioasă o dată pătrunsă în spațiul public se denaturează și poate să devină foarte periculoasă.
Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă. România nu este singura țară de pe planetă unde se promovează Creștinismul și poporul român nu monopolizează în nici un fel învățăturile lui Isus (Iisus) care a spus că evanghelia trebuie propovăduită până la marginile pământului, adică tuturor popoarelor lumii.
În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători, procurori, inginere, arhitecte, medici şi chiar pilot de avioane supersonice sau astronaute. În învăţământ, femeile care încep prin a fi primii învăţători ai copiilor lor, sunt învăţătoare în şcolile primare, profesoare în ciclul secundar şi lectori, conferenţiari sau profesoare universitare. Ele predau istorie, literatură, fizică matematică, filozofie, teologie etc. cu rezultate, de multe ori, remarcabile.
Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege. Eu nu sunt legat de lanţurile instituţionale bisericeşti, sunt liber, dau socoteală doar lui Isus (Iisus) despre ceea ce cred. Aş dori ca şi voi să fiţi liberi şi lucrul acesta este posibil prin cunoaşterea adevărului. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi. (Ioan 8; 32) Iată care este hrana tare pe care Pavel nu putea să o dea celor credincioşi, din vremea sa:
Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El.
Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră.
Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Există trei variante posibile.
Sunt persoane care m-ar putea întreba de ce mă preocupă botezul în apă sau problema icoanelor. Dintr-un motiv foarte clar și anume din dorința de a prezenta Creștinismul ca fiind o cale deschisă și nicidecum închisă, în limitele contrafăcute ale doctrinelor creștine. Nu are importanță opiniile noastre relative și limitate, cu privire la Dumnezeu, ci sunt cu mult mai importante opiniile Lui, în ceea ce ne privește pe noi. Mântuirea trebuie privită și din perspectiva lui Dumnezeu, nu doar din perspectiva omului.
Mulți credincioși creștini se consideră pe ei înșiși sfinți și fără păcate. Ei nu consumă băuturi alcoolice, nu fumează și nu comit adulter, au deci toate ingredientele pentru a se putea considera sfinți. Oare chiar așa stau lucrurile? Mulți Creștini, doar prin faptul că s-au botezat la maturitate se consideră superiori celor care au fost botezați când erau copii, căci au citit ei că în N.T. scrie că cei care cred și se vor boteza vor fi mântuiți. (Marcu 16, 16)
Principala deosebire dintre Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă este aceea că prima este o realitate spirituală, adică o unitate în Duh și cea de-a doua este o instituție bisericească, o organizație religioasă.
Ele nu arată imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea lumii. Ierarhia pe care o desfăşoară acestea nu este modul de organizare al Împărăţiei Cerurilor. În Împărăţia lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare şi cel care doreşte să fie cel mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. (Matei 23; 11) Fiecare trebuie să nu se uite la foloasele sale, ci la foloasele altuia. (Filipeni 2; 1-5)
Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane, Creştinii sunt judecaţi şi condamnaţi, în numele lui Dumnezeu.
Critic de asemenea, impunerea de crezuri şi credinţe religioase, de către instituţiile bisericeşti, asupra conştiinţelor individuale ale celor credincioşi. Critic şi tehnicile de manipulare şi dezinformare, care au scop să servească interesele Bisericilor instituţionale în detrimentul celor credincioşi.
O astfel de tehnică este specularea credinţei sincere, a indivizilor, în scopul stimulării credulităţii, adică a crede tot ceea ce se susţine de către instituţiile bisericeşti, fără o analiză proprie. În această categorie intră şi lupta pe care Bisericile instituţionale o duc pentru a îi convinge pe cei credincioşi că, este ‚păcat’ de a se informa, urmărind programele TV., sau accesând Internetul şi că ştiinţele moderne sunt o ‚rătăcire,’ deci numai mitologia Bibliei merită să fie luată în considerare, ca şi ştiinţă. Cu toate acestea, reprezentanţii Bisericilor instituţionale se folosesc de rezultatele cercetărilor ştiinţifice, telefoane mobile, automobile, călătorii cu avionul, etc., în timp ce blamează ştiinţele moderne, fără nici o rezervă. Această atitudine ipocrită intră şi ea în sfera dezinformării, celor credincioşi, adică ştiinţele moderne sunt bune când ne folosesc, dar nu sunt bune când ne ameninţă crezurile noastre depăşite. Toată lumea trebuie să creadă ca şi noi, căci astfel puterea şi influenţa noastră vor creşte, este deviza multor Biserici instituționale. Este o deviză greşită şi extrem de defavorabilă transmiterii mesajului adevărat, a lui Isus (Iisus) Cristos. Nu se poate progresa în minciună, numai adevărul ne face liberi.
Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi. Aceştia nu au mai fost măcelăriţi de romani, dar treptat şi-au pierdut vigoarea şi puritatea credinţei.
Participarea la activitatea instituţiilor bisericeşti este doar o etapă în parcursul nostru spiritual şi nu cea mai importantă. Facem parte cu toţii, la începutul drumului nostru în credinţa creştină, din una sau din altă instituţie bisericească. Suntem fie Ortodoxi, Romano Catolici, Protestanţi, Reformaţi, Baptişti, Evanghelişti, Penticostali, etc. Cu toate acestea, nu această participare ne defineşte, ci ceea ce este definitoriu, pentru credinţa noastră creştină, este chiar această credinţă a noastră, adică credinţă personală şi în nici un caz credinţa oficială a instituţiei bisericeşti, de care aparţinem.