Dacă nu eşti la putere, nu te ascultă nimeni, nu te bagă nimeni în seamă, eşti un plebeu, un Creştin de rând. Isus ne-a învăţat altceva. Dragostea, pentru Creştini, trebuie să fie înaintea autorităţii şi singura autoritate posibilă este aceea care este acceptată din iubire. Cine crede în Dumnezeu de frica iadului, treaba lui sau a ei, dar acceptarea autorităţii lui Dumnezeu, în mod autentic, este acceptarea autorităţii sale din dragoste. Aceasta este singura autoritate acceptabilă şi aceasta înseamnă că acceptăm valorile pe care le personifică Dumnezeu şi de aceea îl acceptăm pe El, nu ne supunem orbeşte capriciilor nici unui dictator. Ordinea pe care a pus-o apostolul Pavel între Creştini este o ordine a autorităţii şi din acest motiv, aceasta este alta decât ordinea lui Isus. Unii şi numai unii sunt proroci, alţii sunt pastori, etc. Numai că Pavel avea toate darurile, deci el se considera, superior celor din jurul său, ca şi cum el ar fi avut o alegere ”mai bună decât alţii.” Pavel a avut o descoperire extraordinară, din partea lui Dumnezeu, dar orice Creştin care nu are o descoperire bazată pe puterea lui Dumnezeu, nu îşi întemeiază credinţa pe El, ci pe sine însuşi.
A situa Creştinii în ordine ierarhică şi chiar pe Isus, a îl situa într-o ordine ierarhică, în înţeles omenesc, reprezintă o interpretare greşită a învăţăturilor lui Isus şi este o altă religie, intermediară între învăţăturile Lui şi iudaism. Preoţii evrei au fost înlocuiţi cu episcopii şi s-a reconstruit întreaga religie iudaică, numai mult simplificată. În realitate Isus nu a stabilit nici o ierarhie. Toţi Creştinii sunt egali între ei şi toţi au acelaşi Tată Ceresc, la fel cum sunt fraţii şi surorile, într-o familie. Între ei nu există autoritatea episcopilor sau a pastorilor, există doar dragostea de natură divină. Nu este uşor să suporţi pe cineva ca egal şi nici nu este uşor să iubeşti ca Isus, în natura umană, dar acesta este Creştinismul autentic. Pavel nu a fost superior nimănui şi în fond orice Creştin născut din nou are de regulă nu doar un singur dar spiritual, ci mai multe. Toţi suntem chemaţi să fim ca şi Isus, deci ţinta noastră este mai înaltă decât aceea de a fi ca şi un sfânt din calendar sau ca şi apostolul Pavel. (1 Corinteni 3, 5) Isus şi nu Pavel este fondatorul Creştinismului şi Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu este în noi şi nu în puterea sau autoritatea vreunei Biserici instituţionale.
Ordinea lui Isus este ordinea dragostei spirituale, agape, ordinea slujirii celorlalţi şi nu ordinea autorităţii. Ce nevoie avem de autoritatea altor oameni, în probleme spirituale, atunci când suntem noi înşine în legătură cu Dumnezeu şi când îl cunoaştem pe El direct? Nici una. Avem nevoie de autoritatea călăuzitoare a lui Dumnezeu atâta vreme cât încă mai suntem copii şi trebuie să creştem şi Tatăl nostru din Ceruri ne învaţă cum să creştem ca să ajungem ca şi El, adică la înălţimea plinătăţii staturii lui Cristos. (Efeseni 4; 13) Instituţiile bisericeşti ne învaţă că vom fi mereu ‚supuşii’ lui Dumnezeu, dar aceasta este o absurditate. Oare după, de exemplu, 100 milioane de ani, vom fi tot supuşii lui Dumnezeu şi nu vom fi ca şi Cristos? N.T. ne învaţă că vom fi ca şi El atunci când îl vom vedea faţă către faţă. (1 Corinteni 13; 10-12)
După aceea, ceea ce rămâne este dragostea. (1 Corinteni 13; 8) Resping cu hotărâre imaginea greşită, pe care instituţiile bisericeşti încearcă să ne-o propună despre Dumnezeu, adică imaginea unui stăpân autoritar. Ele fac acest lucru pentru a-şi întări propria lor autoritate şi a ne ţine pe noi în ascultarea de ele. Aici nu este vorba despre un motiv pur, ci despre interese omeneşti, legate de supravieţuirea instituţiilor bisericeşti. Degeaba ar încerca un profesor sau antrenor să pedepsească pe elev sau pe cel pe cel pe care îl are în grija sa, pentru a determina creşterea unor performanţe. Dacă nu există motivaţie interioară, din partea celor în cauză, această atitudine nu va avea efectele dorite. Aşa este şi cu Dumnezeu. Dacă nu suntem motivaţi din interior, degeaba încearcă instituţiile bisericeşti să ne domine, să ne sperie şi să ne pedepsească.
Nu îl acuz pe Pavel de nimic, îl consider un mare apostol, dar din nefericire acesta nu a putut să îi hrănească pe Creştinii, din vremea sa, cu bucate tari, ci doar cu lapte. (1 Corinteni 3; 2) Personal, îi hrănesc pe Creştini cu bucate tari, şi nu pot decât să sper că cei la care li se rup dinţii în ele, îşi vor pune o dantură nouă. Credinţa creştină în colectiv, adică credinţa creştină la grămadă, de masă, nu este bună, creează multe eşecuri. Aceasta se întâmplă deoarece standardul în colectivele creştine este, de multe ori, foarte scăzut sau este orientat într-o direcţie greşită. Fiecare în parte suntem ca şi nişte performeri, fiecare trebuie să ajungă cât mai sus, în viaţa spirituală, fără să se uite la ce nivel sunt cei din jur. Dacă cei care sunt consideraţi sfinţi s-ar fi uitat la media celor din jur nu ar fi ajuns niciodată să se ridice la un nivel înalt de spiritualitate. Câtă vreme mergem cu turma ne rătăcim, aceasta deoarece turma este condusă de păstori omeneşti. Dacă ne lăsăm conduşi, fiecare în parte, de Păstorul Ceresc, adică Isus, o să ajungem la Dumnezeu.