Ordinea lui Dumnezeu este dragostea divină la lucru, aceea care reglementează prin manifestările ei relațiile cu Dumnezeu și legăturile dintre noi. Ordinea, pentru Dumnezeu nu reprezintă un sistem impus de legi sau reguli, care dacă sunt respectate, în mod formal, la suprafață, ne mențin într-o bună rânduială cu El. Ordinea lui Dumnezeu este alta decât ordinea lumii, este ordinea iubirii. Nu este o ordine generată cu ajutorul unor reguli impuse, ci este ordinea, care se stabilește, în mod necesar, atunci când cei în cauză se iubesc, așa cum ne-a iubit pe noi Isus (Iisus). În sistemul lui Dumnezeu legea este făcută pentru oameni și nu invers, adică nu oamenii sunt făcuți pentru lege. (Marcu 2; 27) Ierarhiile bisericești insistă foarte mult pe principiul ordinii ierarhice, dar o fac în propriul lor interes, nu fac acest lucru în interesul lui Dumnezeu. Nici Dumnezeu nu acceptă haosul și iraționalitatea, dar El înțelege altfel ordinea, decât o înțeleg oamenii. Pentru Dumnezeu, ordinea vine în mod natural, de la sine, atunci când iubești și toate regulile nu sunt altceva decât forme de manifestare ale acestei iubiri. Dragostea este împlinirea Legii.

"8 Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea.

 9 De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii." (Romani 13; 8-10)

Ordinea lui Dumnezeu nu este bazată pe reguli și legi, la fel ca ordinea umană, ci este bazată pe dragoste, dar nu orice fel de dragoste, ci o iubire cum a avut Isus (Iisus) pentru oameni. (Ioan 13; 34-35) Orice reguli impuse, în numele lui Dumnezeu sau despre care se spune că provin de la El, în afară de principiul iubirii, care se sacrifică pe sine, nu sunt altceva decât pură demagogie. Din acest motiv, eu privesc cu suspiciune ordinea oamenilor, în probleme spirituale. Regulile în sine, golite de conținut, nu au nici o valoare în ochii lui Dumnezeu și legea cea mai corectă, fără dragoste, nu valorează nimic pentru El. Dumnezeu a spus că nu dorește să vadă nelegiuirea unită cu sărbătoarea, adică formele și regulile ritualice care nu vin din interior nu au merite în fața Lui. De asemenea, nici un fel de respectare formală a unor reguli sau principii, fără dragoste, nu înseamnă nimic. (1 Corinteni 13; 1-3) Dragostea nu poate fi impusă din afara conștiinței umane, ca orice altă regulă și cine nu înțelege acest lucru nu poate să înțeleagă învățăturile lui Isus (Iisus).

Nimeni nu poate să iubească sincer un stăpân, care nu ține cont de dorințele sale sau de propria sa persoană. Dumnezeu însă ne iubește pentru ceea ce suntem și mai ales pentru ceea ce putem să devenim. Regula nu este ca noi să ne supunem necondiționat lui Dumnezeu, ci ideea este ca noi să regăsim în El, cele mai profunde aspirații umane de bine și fericire. Noi putem să găsim în Dumnezeu oglinda sufletelor noastre, pe noi înșine, în cele mai adânci trăiri ale noastre, să ne vedem pe noi în dorințele noastre cele mai pure, în cele mai înalte idealuri. Dumnezeu este în noi înșine, în configurația sufletelor noastre și de aceea îl recunoaștem atunci când auzim vorbindu-se despre El sau când întâlnim experiențe de viață în care se manifestă El. Dumnezeu este una cu sufletele noastre, este în ”substanța” sufletelor noastre chiar dacă instinctele noastre carnale, contrazic de multe ori aspirațiile sufletești. Dacă ascultăm de Dumnezeu o facem pentru că El are dreptate și sufletele noastre recunosc acest lucru și nu pentru că este mai puternic decât noi, o facem pentru că noi credem, în adâncul nostru, că El ne dorește binele. Dumnezeu nu ne impune nimic, El doar ne propune și rămâne ca noi să acceptăm sau nu inițiativa Sa pentru noi. Sunt conștient că acest mod de a vedea lucrurile răscolește mințile multora, care îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un monarh absolut, care face tot ce vrea El, fără să dea socoteală nimănui despre ceea ce face. Ordinea acestor persoane seamănă cu ordinea din timpul monarhiilor absolute când trebuia ca oricine să se supună legilor impuse, indiferent de convingerile personale. Ordinea omenească este ordinea din societățile umane, în care fiecare individ trebuie să se supună legilor omenești, concretizate în diverse acte normative, indiferent de ceea ce simte și ceea ce gândește fiecare. Oamenii au obligația de a se supune legislație și aceasta asigură ordinea socială.

La Dumnezeu ordinea este bazată pe ceea ce simțim și ceea ce gândim fiecare în parte și nu doar pe respectarea unor reguli generale. Poruncile lui Isus (Iisus) se reduc în final la una singură și anume să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit El. Dumnezeu are nevoie de inima noastră și nu doar de conduita noastră impecabilă. Toată ordinea lui Dumnezeu este reglată automat de principiul iubirii, care exclude orice impunere de orice fel. Dacă nu simțim că suntem iubiți de Dumnezeu pentru noi nu este posibilă o relație personală reală cu El. Dumnezeu se adresează fiecărui individ în parte și stabilește cu fiecare o legătură personală. Nu este deci vorba doar despre respectarea unor reguli practice sau abstracte sau a unei anumite autorități, ci este vorba despre un devotament personal, bazat pe iubire. Aceasta este ierarhia dintre noi și Dumnezeu. El ne-a iubit pe noi mai întâi și noi îi răspundem cu aceeași dragoste, gata de jertfire de sine, la fel cum este și dragostea Lui. Nici vorbă despre supunere de frică, care duce inevitabil la corupție. Frica este doar începutul înțelepciunii dar dragostea desăvârșită alungă frica. (1 Ioan 4; 18) Noi putem intra în această ordine sau putem rămâne în afara ei, este decizia noastră, dar ierarhiile bisericești nu au nici un loc în această ordine, căci dacă nu vine din interiorul nostru, nici o regulă impusă din afara de către sistemul religios nu reprezintă nimic și nu duce la nimic. Cu alte cuvinte, dacă fac fără dragoste orice fac, indiferent de ceea ce fac, oricât de multe reguli aș respecta toate acestea nu înseamnă nimic în ochii lui Dumnezeu, dar dacă iubesc cu adevărat, ca și Isus (Iisus) tot ceea ce fac este acceptabil pentru El. Unde mai sunt regulile? Au dispărut, căci singura condiție pentru a fi mântuiți este aceea ca noi să iubim ca și Isus (Iisus). Dar formele ritualice? Mai întâi de toate trebuie să respectăm dreptatea, mila și credincioșia, iar toate celelalte sunt pe un plan secund. (Matei 23; 23) Cele trei însă, mai întâi menționate, sunt toate cuprinse în porunca iubirii.

Ordinea lui Dumnezeu este ordinea iubirii și a slujirii și ordinea lumii este ordinea ierarhică, în care cel mai puternic își impune propriile sale reguli. Dumnezeu este foarte puternic dar nu este încântat să își bazeze autoritatea Sa pe puterea Sa și să ne impună ceea ce trebuie să facem. Dumnezeu ne arată cum este El și dacă ne place ce vedem îl alegem pe El, pentru ca să ne fie tovarăș de veșnicie, iar dacă nu ne place de El, atunci vom muri, căci suntem oameni muritori. Dumnezeu nu ne forțează să îl alegem pe El, putem să ne urmăm propria noastră natură și să murim. Dumnezeu nu ne impune regulile Sale dar nici nu este obligat să ofere viață veșnică aceluia sau aceleia care nu îl iubește pe El. Cum ar putea să trăiască Dumnezeu alături de cineva, care nu îl iubește pe El? Putem să alegem moartea veșnică, dacă aceasta ne dorim, Dumnezeu nu ne va impune să alegem altfel, dar El ne recomandă viața și nu moartea. Viața cu El nu înseamnă supunerea față de autoritatea unui Stăpân, ci bucuria de a fi cu Acela care ne iubește cu adevărat. Toate invențiile privitoare la ierarhii omenești în probleme spirituale sunt datorate unei interpretări eronate a unor texte din epistolele care sunt atribuite apostolului Pavel. Apostolul a fost pus în situația dificilă de a recomanda o anumită ordine în comunitățile creștine nou create. Oamenii au început să lupte pentru putere, încă de la începutul existenței acestor comunități. De fapt, încă din timpul vieții pe pământ a lui Isus (Iisus), ucenicii Săi se certau care să fie cel mai mare. (Matei 23; 11) Pavel, la rândul său a trebuit să se confrunte cu această tendința umană și a considerat cu cale să instituie o anumită ordine bazată pe ierarhie, care însă se referea la acei credincioși care încă nu erau renăscuți spiritual, la creștinii lumești. Aceasta nu era ordinea lui Dumnezeu și nici ordinea din Împărăția Lui, ci era o ordine omenească, necesară pentru comunitățile omenești unde se adunau oameni de diverse feluri. Oriunde sunt adunați împreună oamenii este nevoie de o anumită ordine administrativă, organizatorică, dar adunarea Creștinilor născuți din nou este una duhovnicească, este o unitate spirituală bazată pe dragoste și nu pe ierarhie. Eu la această adunare mă refer atunci când afirm că între Creștinii născuți din nou sau născuți de sus, adică născuți din Dumnezeu nu mai există nici un fel de ierarhii omenești, că ei sunt deplin egali în fața lui Dumnezeu și fiecare este condus, în mod personal, de Duhul Sfânt.

Ordinea oamenilor este ordinea ființelor ne regenerate spiritual, în care fiecare se întreabă, la fel ca și în vremea lui Isus (Iisus), cine este cel mai mare? Funcționarii bisericești fac ordine pentru ca nimeni să nu le tulbure locul lor confortabil și se interesează de ordine mai mult decât de sufletele oamenilor. Ordinea Bisericilor instituționale este bazată pe dogmele și doctrinele lor și oricine pune în discuție aceste cunoștințe parțiale se face vinovat de dezordine. Funcționarii bisericești, nu păstoresc sufletele oamenilor, ei ”păstoresc” interesele comunităților pe care le conduc, adică ei subordonează interesele individuale intereselor colective ale supraviețuirii acelor colectivități. Lupta internă pentru putere și influență reprezintă dinamica oricărei colectivități creștine, dar aceasta nu are nimic a face cu Împărăția lui Dumnezeu. Este adevărat că atunci când eu scot în evidență și promovez ordinea lui Dumnezeu mă refer la adevărata Biserică a lui Dumnezeu, din care fac parte cei aleși și la Împărăția lui Dumnezeu și nu la Bisericile instituționale, care sunt formate, în marea lor majoritate din Creștini care nu sunt născuți din nou, adică nu sunt născuți din Dumnezeu și care deci nu sunt adevărați copii ai Lui. Ordinea lui Dumnezeu este unitatea în Hristos, dată de unitatea Duhului Sfânt și ordinea oamenilor este dată de diviziunile și dezbinările dintre ei. Ordinea lui Dumnezeu este ordinea dragostei de natură divină, pentru toți oamenii și ordinea oamenilor este dată de dragostea preferențială pentru cei care ne aparțin. Ordinea lui Dumnezeu este una superioară, bazată pe dragostea de natură divină, dragoste pe care am primit-o fiecare, direct în inimile noastre, de la El. Ordinea oamenilor, în ceea ce privește Bisericile instituționale, s-a forjat, de a lungul mileniilor, la focul luptelor pentru putere, dintre funcționarii bisericești. Când vorbim deci despre ordinea din Bisericile instituționale, nu vorbim despre ordinea lui Dumnezeu, ci despre ordinea oamenilor, dar, din punct de vedere spiritual, această ordine pur omenească nu îi privește pe adevărații copii ai lui Dumnezeu. În societate desigur că trebuie să respectăm ordinea socială, Creștini sau nu, dar în viața spirituală trebuie să respectăm ordinea lui Dumnezeu.