Dragostea este împlinirea legii. Isus (Iisus) ne-a spus că nu omul a fost făcut pentru Lege, ci Legea pentru om. Legea fără dragoste nu este nimic și dragostea adevărată este legea universală. Dragostea este aceea care ține în unitate toate componentele realității și de aceea Dumnezeu este dragoste. Aceasta nu este doar un principiu, așa cum cred mulți, aceasta este o relație și de aceea Dumnezeu însuși este infinit căci El este relația infinită care ține împreună toate lucrurile și nu le permite să se anihileze unele pe altele, așa cum fac, de exemplu, materia și antimateria. Mulți nu înțeleg Trinitatea, deoarece ei pun accentul pe Persoane, dar accentul trebuie pus pe relație, în fond Persoana divină fiind în esență una singură, adică Dumnezeu. Trinitatea este o relație dintre diferitele ipostaze ale lui Dumnezeu și această relație de dragoste totală este definiția Tatălui Ceresc. Dumnezeu este dragoste.

"17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.

 18 Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

 19 Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

 20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor." (Matei 5; 17-20)

Am face însă o mare greșeală dacă am consideră că a împlini Legea înseamnă a lăsa neatinse toate prevederile ei. Isus (Iisus) a fost nevoit să transforme Legea, pentru a o împlini în spiritul ei și pentru a ne arăta și nouă care este cu adevărat Legea lui Dumnezeu și modificările, pe care El le-a adus Legii sunt multiple. Isus (Iisus) nu a stricat Legea, dimpotrivă a împlinit-o, dar El, fără îndoială, a redefinit Legea. Iată câteva exemple în acest sens:

"33 Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”

 34 Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;

 35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.

 36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.

 37 Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău." (Matei 5; 33-37)

Conform regulilor din V.T. jurămintele erau acceptabile în fața lui Dumnezeu. (Numeri 30; 2; Deuteronom 23; 23): Mai mult decât atât, acela sau aceea, care făcea un jurământ sau o juruință, adică o promisiune, în fața lui Dumnezeu, era obligat să o respecte. Isus (Iisus) a schimbat această regulă și a interzis complet jurămintele și desigur juruințele, adică promisiunile luate printr-un jurământ și aceasta era o schimbare de o iotă, a Legii din V.T. Iată un alt exemplu:

"38 Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”

 39 Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

 40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.

 41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.

 42 Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.

 43 Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”

 44 Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

 45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." (Matei 5; 38-45)

Dacă la primul exemplu era vorba doar despre o iotă, de data aceasta schimbarea Legii, din V.T., este mult mai profundă. Ne putem da seama de acest lucru, dacă analizăm textele din V.T., pe care Isus (Iisus) le-a contrazis, prin schimbarea pe care a adus-o Legii:

"23 Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă,

 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior,

 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie." (Exodul 21; 23-25)

"21 Să n-ai nicio milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior." (Deuteronomul 19; 21)

În V.T., Dumnezeu le cerea oamenilor să nu aibă nici o milă, dar în N.T., Isus (Iisus), Fiul lui Dumnezeu, le cere oamenilor să fie miloși și iertători și să nu reacționeze față de rău cu aceeași măsură și în același mod. Nu este același Dumnezeu? Cum se face că în V.T. nu promovează mila, dar în N.T. o recomandă cu insistență? Dumnezeu nu se schimbă, dar modul cum tratează cu oamenii fără îndoială că se schimbă și astfel se schimbă și Legea Sa. Aceasta da, este o modificare de fond a Legii, adică este vorba de un principiu al acesteia, care prin învățăturile lui Isus (Iisus) pur și simplu se schimbă, adică ”trece.” Iată deci un element important din Lege, care ”trece,” o dată cu învățăturile lui Isus (Iisus), în ciuda faptului că El a spus că nici o frântură de slovă din Lege nu va trece, înainte să se fi întâmplat toate lucrurile. De fapt Isus (Iisus) a contrazis și poruncile privitoare la dietă, din V.T. și din acest motiv a intrat în conflict cu Fariseii, care urmăreau respectarea Legii V.T.

"10 Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi:

 11 Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”

 12 Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?”

 13 Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină." (Matei 15; 10-13)

Aceasta era o schimbare majoră, în raport cu regulile, privitoare la hrană, din V.T. și de aceea se ridică un semn de întrebare în legătură cu ceea ce a înțeles Isus (Iisus) prin faptul că nici o iotă sau nici o frântură de slovă nu vor trece, înainte de a se împlini toate lucrurile. De fapt, Isus (Iisus) însuși a determinat o schimbare profundă a Legii din V.T. Dacă cineva nu este încă convins de acest lucru atunci trebuie să ia în considerare că Isus (Iisus) a transformat chiar porunca a patra din cele zece porunci și anume porunca sabatului. Nu se poate afirma că Isus (Iisus) a desființat sabatul, dar este limpede că El a împlinit sabatul, adică că El însuși a devenit sabatul, adică odihna noastră spirituală. Prin urmare, în slovă, Isus (Iisus) a înlocuit o parte din Legea morală, pe care a împlinit-o în mod spiritual. Dacă Evreii, conform Legii, nu aveau voie să facă nici o lucrare în timpul sabatului, nici bună și nici rea, Isus (Iisus) a dezlegat sabatul și a admis că în timpul sabatului o persoană poate să facă o lucrare bună. Aceasta nu înseamnă că Isus (Iisus) a păstrat sabatul zilei a șaptea, ci înseamnă că El a înlocuit o zi cu o veșnicie, adică a revelat adevăratul sens al odihnei, care este în primul rând și în mod determinant, una spirituală. Isus (Iisus) este adevăratul nostru sabat, căci în El ne găsim odihna de acum și cea veșnică, iar ținerea unei zile, a zilei a șaptea, nu este decât un simbol, care a fost înlocuit, cu Cel pe care îl simboliza. Împlinirea Legii înseamnă deci și trecerea de la simbol, la realitatea simbolizată.

"9 Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagogă.

10 Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?”

11 El le-a răspuns: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară?

12 Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.”

13 Atunci a zis omului aceluia: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

14 Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus." (Matei 12; 19-14)

Nu putea Isus (Iisus) să mai aștepte o zi ca să vindece pe bolnavul care avea o boală atât de veche? Nu era nici o urgență pentru un om, care probabil trăise zeci de ani în felul acesta. Isus (Iisus) a încălcat sabatul în mod deliberat, pentru a arăta că El este adevăratul sabat, că El este Domn și al sabatului. Isus (Iisus) a fost nevoit să schimbe Legea, pentru a o împlini și cei care pretindeau că o respectă, în litera ei, de fapt nu o împlineau. Evreii țineau cu strictețe sabatul și tocmai prin această strictețe, ei încălcau Legea, căci Legea fără dragoste nu valorează nimic. Isus (Iisus) deci a fost acuzat de Evrei și pentru faptul că a schimbat Legea, în sensul că nu ținea sabatul, dar El a modificat modul de înțelegere a sabatului și, în felul acesta, a făcut ca mult mai mult decât o iotă sau o frântură de slovă din Lege să ”treacă,” chiar înainte de a se întâmpla toate lucrurile. Isus (Iisus) ne-a adus harul și pentru aceasta, El a trebuit să renunțe la anumite aspecte, foarte rigide ale Legii. Poate că unul dintre cele mai importante lucruri pe care ni le-a comunicat Isus (Iisus) este faptul că nu omul a fost făcut pentru sabat, adică pentru Lege, ci sabatul, adică Legea, a fost făcută pentru om:

"27 Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

 28 aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului." (Marcu 2; 27-28)

Adventiștii de ziua a șaptea insistă asupra faptului că Dumnezeu a stabilit sabatul, ca pe o recunoaștere a calității Lui de Creator, dar susținerea lor este contrazisă de afirmația lui Isus (Iisus), aceea că sabatul, adică Legea, a fost făcută pentru om și prin urmare nu a fost făcută pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu a înființat sabatul zilei a șaptea pentru El însuși, pentru ca noi să îl lăudăm pe El, în aceea zi, ci a stabilit sabatul ca pe o zi de odihnă pentru oameni, pentru beneficiul acestora și mai ales ca pe un simbol, care prefigura venirea lui Isus (Iisus). Marea luptă a lui Isus (Iisus) a fost cu interpretările legaliste, lipsite de simțăminte umane, cu o Lege care își pierduse calitatea ei de a îl sluji pe om, de a îl face pe acesta mai bun. Isus (Iisus) nu a desființat Legea, El însă a schimbat-o și a explicat-o și chiar, în anumite locuri a aprofundat-o și în acest fel a împlinit-o. Aceasta este și lupta noastră, care ne confruntăm cu ”frați” și ”surori,” care, la fel ca și Fariseii, ne pândesc fiecare mișcare și caută să ne prindă cu ceva. Stau cu ochii pe noi și ne judecă atent, pentru ca să vadă dacă noi călcăm sau nu obiceiurile agreate de ei. Ei sunt legaliștii, ei sunt Fariseii N.T., care sunt judecătorii și pârâșii noștri, împreună cu satana. Ei nu mai așteaptă ca noi să fim judecați de către Dumnezeu, ne judecă și ne execută ei, înainte de vreme. Acești oameni nu înțeleg ce a spus Isus (Iisus) și anume că Legea a fost creată pentru om, adică pentru protecția și beneficiul nostru și că noi nu existăm în univers doar pentru ca să respectăm o Lege. Aceasta este marea diferență între Lege și har și anume că noi am primit tot ce avem, din punct de vedere spiritual și că nu am făcut nimic ca să merităm acest dar. Suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu și nicidecum prin meritele noastre, care privesc respectarea vreunei Legi. Mântuirea nu ne este oferită ca o recompensă pentru buna noastră purtare, în această viață, ci ea este lucrarea lui Dumnezeu, care alege pe aceia și pe acelea, pe care îi consideră potriviți, pentru Împărăția Sa.

Când vor înțelege toți Creștinii că mântuirea nu vine prin Lege, ci prin har și că faptele noastre bune sunt determinate de dragostea, pe care Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre, prin Duhul Sfânt? (Romani 5; 5) În orice caz, cine nu înțelege acest adevăr simplu nu poate merge mai departe, către adevărurile mai complexe, către ”hrana tare,” despre care vorbea apostolul Pavel. Aceia care pretind că respectă Legea, așa cum făceau Evreii, de fapt, de multe ori, încalcă spiritul ei și nu se conduc după principiul ”milă voiesc și nu jertfă.” Ținerea formală a unei Legi, care însă ne face să fim de fapt mai răi și mai exigenți cu cei din jurul nostru, ne îndepărtează de chiar scopul pentru care Legea a fost dată. Legea a venit ca să ne facă conștienți de păcat, dar nu ca să ne scape de acesta, căci nimeni nu poate să nu mai păcătuiască dacă nu este născut din nou, adică născut din Dumnezeu și dacă, în felul acesta, nu devine părtaș al firii Lui. (Romani 8; 1-4) Trebuie să fim conștienți că nimeni nu poate ține cu adevărat Legea, prin forțe proprii și că ținerea Legii este beneficiul acelora care trăiesc și gândesc ca și Isus (Iisus) și aceasta deoarece El locuiește în ei. În acest caz însă, ținerea Legii se face așa cum o făcea Isus (Iisus), adică nu în mod formal, ci având în vedere scopul pentru care aceasta a fost dată, adică pentru om.

Dragostea este împlinirea Legii și acesta este un adevăr fundamental, pe care N.T. îl revelează foarte clar. (Romani 13; 10) Isus (Iisus) a venit să împlinească Legea iubind și jertfindu-și viața pentru salvarea noastră. Așa a înțeles Isus (Iisus) să împlinească Legea, noi de ce înțelegem altfel, de ce înțelegem împlinirea Legii, așa cum Evreii înțelegeau acest lucru, adică judecându-i pe aceia sau pe acelea care se află în jurul nostru, în legătură cu respectarea literei Legii? Evreii, prin reprezentanții lor religioși, au decis să îl răstignească pe Isus (Iisus), tocmai pentru că ei considerau că El nu respectă Legea, așa cum înțelegeau ei respectarea acesteia, fără conținut spiritual, în litera ei. Isus (Iisus) a renunțat la formă, de dragul conținutului și a pus accentul pe rostul pentru care Legea a fost dată, adică pentru salvarea omului. În final, ceea ce contează este mântuirea celor Aleși și nu judecățile care sunt emise pe seama lor, în raport cu respectarea Legii. Isus (Iisus) a repus lucrurile într-o altă ordine de importanță, conform ordinii lui Dumnezeu, mai întâi omul și după aceea regulile, adică Isus (Iisus) ne-a redat libertatea. Nu este libertatea de a face tot ce vrei, ci este libertatea de a vrea tot ceea ce nu este dăunător, tot ceea ce este constructiv, libertate pe care lumea din jurul nostru, de multe ori ne împiedică să o exercităm, prin regulile ei, uneori nedrepte. Dacă Dumnezeu a dat oamenilor o Lege, pentru a îi salva pe oameni de la moarte, oare nu va face El mult mai mult decât atât și anume oare nu îi va salva pe oameni prin harul Său? Scopul lui Dumnezeu însă este salvarea oamenilor și nu darea Legii. Mântuirea oamenilor este, pentru Dumnezeu, un scop și darea Legii nu este decât un mijloc, dar salvarea vine prin har și nu prin mijlocul care a fost Legea. Harul însă este lucrarea lui Dumnezeu prin care Acesta folosește toate mijloacele posibile pentru a ne salva. Harul este sacrificiul personal, pe care Dumnezeu l-a făcut, pentru a lua asupra Sa consecințele faptelor noastre rele și a plăti prețul pentru ele. El nu s-a mulțumit să asiste pasiv sau batjocoritor, așa cum fac mulți așa ziși ”frați și ”surori” la neputința noastră de a ține Legea, El s-a angajat personal, în salvarea noastră și trece prin valea umbrei morții împreună cu noi și El poartă partea cea mai grea, în această luptă, adică pedeapsa pentru păcatele noastre.

Eu consider că aceia care vor să fie mântuiți prin meritele lor personale în fața lui Dumnezeu, se rătăcesc căci faptele pe care noi le facem nu sunt pentru beneficiul lui Dumnezeu, ci spre liniștea și fericirea noastră. Cu alte cuvinte noi nu putem dobândi bunăvoința lui Dumnezeu, săvârșind diverse rituri și ritualuri, noi trebuie doar să ne câștigăm pacea interioară, căci aceasta dorește Dumnezeu de la noi. Dumnezeu nu dorește să facem ceva pentru a dobândi mântuirea, ci El vrea ca noi să facem tot posibilul pentru a ne regăsi pe noi, ființa noastră interioară, spirituală și a fi în deplină armonie cu ea. Orice păcat însă, pe care îl săvârșim ne pune în conflict nu doar cu cei din jurul nostru, dar și cu noi înșine. Mulți oameni comit fapte rele din slăbiciune, dar ei sunt conștienți că acele fapte nu trebuiau făcute. Dumnezeu ne dă puterea de a rezista răului, de a nu fi nevoiți să regretăm mereu greșelile făcute și astfel să împiedicăm orice suferință spirituală sau de conștiință. Făcând bine celor din jur, facem bine sufletelor noastre.

Cu alte cuvinte, dragostea este normalitatea în ochii lui Dumnezeu și faptul că noi îl iubim pe Dumnezeu și aproapele nu este decât ceva normal, în ochii Lui. De ce s-ar aștepta cineva la recompense, atunci când se comportă normal? Tot astfel mântuirea nu este o recompensă pentru faptele noastre bune, ea este o stare de normalitate, în care ne putem regăsi natura noastră spirituală. Tot astfel, noi nu suntem mântuiți prin rigiditatea unei Legi, care ne poate transforma în judecători plini de răutate, așa cum s-a întâmplat cu Fariseii, ci prin harul lui Dumnezeu,care fiindcă ne-a iertat mult, ne determină și pe noi să iertăm la fel de mult și nu așa cum s-a întâmplat în pilda celui căruia, de și i se iertase mult, nu era capabil să ierte datoriile pe care alții le aveau la el. Dumnezeu ne atrage la El și ne mântuiește, arătându-ne dragostea Lui pentru noi, El ne-a iubit întâi și așteaptă răspunsul nostru la această dragoste. Acest răspuns, din partea noastră, nu este o obligație, ca și respectarea normelor unei Legi, ci este o reacție normală, din partea noastră. Dumnezeu știe că avem tendința să răspundem la ură cu ură și la dragoste cu dragoste, dar El răspunde chiar la ură cu dragoste. Dumnezeu nu ne domină prin impunerea obligației de a respecta o Lege, care Lege să reflecte interesele Lui personale, așa cum orice lege reflectă interesele cuiva. Între oameni, multe legi au rostul de a proteja interesele unora în defavoarea altora, dar la Dumnezeu Legea înseamnă că El nu admite nimic care este contrar iubirii. Numai dragostea este în interesul tuturor, Legea însă este dușmanul celor care o încalcă. Dragostea este împlinirea Legii, înseamnă că numai dacă iubim respectând Legea, împlinim Legea și că atunci când încercăm să respectăm Legea, fără dragoste, așa cum au făcut mulți reprezentanți religioși Evrei, în timpul lui Isus (Iisus), atunci Legea devine propriul ei dușman și dușmanul nostru și ne îndepărtează de Dumnezeu. Din acest motiv noi nu suntem chemați să îi judecăm pe ceilalți, în probleme spirituale, ci doar să îi înțelegem și să îi iubim. În societate însă, există legi care trebuiesc respectate de toată lumea și aceasta fără deosebire de convingeri spirituale. Legea cu dragoste, înseamnă Legea iubirii, adică înseamnă har și Legea fără dragoste, reprezintă reguli și tradiții, desprinse de scopul lor.

Toți aceia sau acelea, care încearcă să fie pe placul lui Dumnezeu, prin ținerea unor reguli, dar care nu iubesc ca și Isus (Iisus), nu respectă Legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu pentru noi este una singură și anume să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit Isus (Iisus) și găsim acest principiu consemnat în evanghelia după Ioan. (Ioan 13; 34-35) Nu are importanță ce reguli ținem, atunci când considerăm că ținem Legea, dar dacă nu suntem gata să trăim și să murim pentru aproapele nostru, atunci nu ținem Legea lui Dumnezeu, exprimată în N.T. și ținem o Lege diferită. Cele zece porunci sunt importante, dar toate sunt cuprinse în porunca iubirii, dar pe lângă cele zece, din V.T. mai există o poruncă, dată de Isus (Iisus). El ne cere să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit El. Aceasta este Legea N.T. și dacă ținem Legea din V.T., dar nu ținem Legea din N.T. nu ne folosește la nimic, căci nu respectăm voința lui Dumnezeu. Dacă ne punem întrebarea ce înseamnă de fapt acest lucru, cum să ne iubim, la fel cum ne-a iubit Isus (Iisus), atunci răspunsul nu ne poate veni decât din interior, din conștiințele noastre, dacă în ele locuiește Isus (Iisus). Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui, indiferent cât de mult se străduiește să respecte regulile. Legea V.T. este cuprinsă în Legea N.T., dar cea din urmă este mai bogată și mai amplă decât prima. Cele două Legii, nu se confundă între ele și Legea din V.T. nu poate înlocui Legea din N.T., așa cum consideră unii. O spun cu simțul răspunderii, nu este de ajuns să ținem Legea din V.T., pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Dacă nu ținem Legea din N.T., precizată în Ioan 13; 34-35, nu împlinim nici Legea din V.T., căci Isus (Iisus) așa a înțeles să împlinească Legea. Ca să înțelegem ce înseamnă să respectăm Legea, adică să o împlinim, trebuie să vedem cum a împlinit-o Isus (Iisus) și tot așa trebuie să o împlinim și noi, adică luând asupra noastră consecințele greșelilor altora și ajutându-i să le depășească. Nouă nu ni se cere să fim crucificați, pentru păcatele oamenilor, dar dacă aceasta ar fi salvarea lor, atunci ar trebui să fim gata să suferim moartea pe cruce, tot așa cum a făcut Isus (Iisus). Aceasta înseamnă ținerea Legii și împlinirea ei, iar alte opțiuni nu ne poartă pe urmele lui Isus (Iisus).