"27 Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos."

"12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

 13 născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu." (Ioan 1; 12-13) (Ioan 1; 12-13)

Din primul text, citate mai sus, rezultă că obținem calitatea de copil a lui Dumnezeu în urma credinței noastre. Cu toate acestea, Isus (Iisus) ne spune că nu putem să fim copii ai lui Dumnezeu doar prin credință, așa cum susține Pavel în textul citat din Galateni și că este nevoie să fim născuți din nou sau născuți de sus, pentru a putea vedea sau pentru a putea intra în Împărăția lui Dumnezeu, prin urmare pentru a fi copii ai lui Dumnezeu. Cum putem să fim copiii lui Dumnezeu, chiar credincioși fiind, dacă nu putem intra sau dacă nu putem vedea Împărăția lui Dumnezeu? Eu afirm că nu putem să fim astfel de copii. Prin urmare, copii ai lui Dumnezeu nu suntem atunci când credem în El, ci atunci când suntem născuți din El și acesta este un lucru indiscutabil, căci nimeni, dacă nu este născut de tatăl său nu poate fi copilul acelui tată. Nici noi nu putem să devenim copiii lui Dumnezeu, dacă nu suntem născuți din El. Nu suntem doar înfiați, ca niște copii străini, de Dumnezeu, suntem născuți de El. Dumnezeu ne cunoaște, după cum afirmă chiar Pavel, încă înainte de întemeierea lumii, deci nu suntem străini pentru El. (Efeseni 1; 4)

"3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

 4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”

 5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

 6 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh." (Ioan 3; 3-6)

Textul deja citat din Ioan (Ioan 1; 12) nu ne spune, de fapt, că o persoană devine copilul lui Dumnezeu prin credință, ci ne spune doar că o persoană, prin credință, are dreptul să se facă copilul lui Dumnezeu. Pavel însă, în primul text citat, se lansează pe o altfel de teologie, în care, încarcă totul pe principiul credinței, lăsând oarecum la o parte sau neclarificată nevoia nașterii din nou. Desigur că în alte texte din epistolele, care sunt scrise sau dictate de el, Pavel, ne arată nevoia profundă de schimbare a persoanei care este condusă direct de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Contrar a ceea ce afirmă Pavel, credința nu este suficientă pentru a fi copil al lui Dumnezeu, cel puțin așa ne spune Isus (Iisus), în evanghelia după Ioan și personal, eu accept acest principiu deoarece, așa cum ne spune textul din evanghelia lui Ioan, ce este născut din carne este carne și numai ce este născut din Duh este duh. (Ioan 3; 6) Prin urmare, noi devenim duhuri noi, schimbate, duhuri născute din Dumnezeu, numai în urma nașterii din nou și nicidecum înainte de aceasta. Înainte de a fi născuți din nou sau de sus, noi suntem carne, fire pământească și nu suntem părtași la firea duhovnicească, deci nu putem să fim copiii lui Dumnezeu.

"22 Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;

 23 fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac." (1 Petru 1; 22-23)

"3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,

 4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte." (2 Petru 1; 3-4)

Numai copiii pot fi părtași firii părinților lor și numai cei născuți din nou pot să fie părtași firii dumnezeiești, adică firii Tatălui lor. Copil a lui Dumnezeu nu devenim prin credință, așa cum ne spune Pavel, ci mult mai exact, Ioan ne spune că prin credință dobândim doar dreptul de a deveni copii ai Lui. În urma credinței, cu toate că avem dreptul recunoscut de a deveni copii ai lui Dumnezeu, putem sau nu să devenim copiii Lui și aceasta depinde de noi, dacă urmăm sau nu, până la capăt, procesul nașterii din nou. Dumnezeu ne naște din nou, dar nu fără colaborarea noastră, deci voința omului este implicată. Nici un om pe pământ, ne spune, consider eu, Ioan, nimeni altcineva decât noi, nu își poate implica voința sa, în nașterea noastră din nou. Credința nu este suficientă pentru mântuire, recunoaște și apostolul Iacov, ci credința urmată de nașterea din nou și de efectele practice ale acestei regenerări spirituale este cerută pentru salvarea noastră.

"14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?

 15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,

 16 şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

 17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.

 18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”

 19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!

 20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?" (Iacov 2; 14-20)

Credința fără fapte nu are valoare mântuitoare, dacă nu este urmată de nașterea din Dumnezeu. Faptele care ni se cer, conform textului din epistola lui Iacov, nu le facem pentru a fi mântuiți, ci pentru că suntem deja mântuiți. Pentru că suntem născuți din nou și părtași firii dumnezeiești facem ceea ce însuși Dumnezeu ar face într-o situație sau alta și ne comportăm ca și Isus (Iisus) care și El, ca și om, era în același timp și părtaș firii dumnezeiești. Dacă avem credință, dar nu facem faptele iubirii încă nu suntem mântuiți, căci credința fără fapte, ne dovedește că este una moartă. Spun că nu putem să facem fapte, pentru a fi mântuiți, deoarece nu putem să ne naștem singuri din nou. Avem un cuvânt de spus la nașterea noastră din nou, dar decizia, în această privință nu ne aparține, noi suntem născuți din nou, de către Dumnezeu. El hotărăște asupra nașterii noastre din nou și aceasta începe atunci când crede El de cuviință, că suntem pregătiți. În orice caz, nașterea din nou este un proces, deci ea se face în timp și nu peste noapte.

Un alt exemplu de dificultate este alăturarea altor texte, în conexiune cu cele deja prezentate.

"4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

 5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

 6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui." (Efeseni 1; 4-6)

"15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!" (Romani 8; 15)

"4 Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,

 5 ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.

 6 Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”

 7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu." (Galateni 4; 4-7)

În toate textele citate, apostolul Pavel vorbește de înfiere, când în realitate noi devenim copii ai lui Dumnezeu prin naștere și nu prin înfiere. Diferența este uriașă, căci dacă suntem copii prin naștere suntem la fel ca și Omul Isus (Iisus), adică oameni născuți din Dumnezeu, mai precis, născuți din femeie și din Duhul Sfânt. Noi suntem născuți de două ori, o dată suntem născuți din carne, adică din firea umană și a doua oară suntem născuți din apă și din Duhul Sfânt. Când ne naștem a doua oară suntem la fel ca și Isus (Iisus) având o dublă natură, adică avem natură umană, dar suntem părtași și la firea dumnezeiască. Dacă suntem copii prin înfiere, înseamnă că nu suntem născuți din Dumnezeu, în mod direct, ci doar considerați că suntem copii lui Dumnezeu, pe baza credinței noastre.Eu sunt convins, că și în cazul de față, la fel ca și în alte cazuri exprimarea lui Pavel este greoaie și generatoare de confuzie. Nu afirm desigur că Pavel nu a fost inspirat, spun doar, în acord și cu apostolul Petru, că exprimarea lui lasă mult de dorit și că multe din scrierile sale sunt grele de înțeles și mulți le răstălmăcesc spre pieirea lor.

"15 Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,

 16 ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor." (2 Petru 3; 15-16)

Prin urmare, atât apostolul Petru, cât și apostolul Ioan, ne învață că suntem născuți din Dumnezeu și nu doar înfiați de El și lucrul acesta ne face pe noi să putem deveni la fel ca și Isus (Iisus), în toate lucrurile și să putem să ajungem la înălțimea staturii plinătății Sale. (Efeseni 4; 13)

"9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu." (1 Ioan 3; 9)

La prima vedere s-ar părea că este tot una, înfiați de Dumnezeu sau născuți din El, nu este nici o diferență, dar nu este de loc așa. Dacă suntem doar înfiați, noi suntem pe o treaptă inferioară față de Isus (Iisus), ca și copii adoptivi, ai Tatălui ceresc, în timp ce El este copil natural. Dar nu este deloc adevărat, deoarece și noi și Isus (Iisus) suntem născuți din femeie și din Duhul Sfânt. Isus (Iisus) a fost născut de la început, în acest mod, iar noi suntem renăscuți spiritual sau născuți din nou, dar suntem, chiar dacă pentru a doua oara, născuți din Duhul lui Dumnezeu. Isus (Iisus) nu este singurul născut din Dumnezeu și noi nu suntem și nu vom fi inferiori Lui toată veșnicia. Dacă suntem născuți din Dumnezeu, așa cum eu sunt convins că este cazul, atunci noi suntem egali cu Isus (Iisus) în toate lucrurile, El fiind, așa cum chiar Pavel ne spune, Cel dintâi născut dintre mai mulți frați, dar nu unicul copil al lui Dumnezeu. (Romani 8; 29) Personal, sunt de acord că Isus (Iisus) va păstra un drept de întâi născut în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă conducere și dominare de tip monarhic absolutist, ci doar respectul cuvenit pentru Cel care a făcut posibilă mântuirea noastră. Cu toate acestea Isus (Iisus), în măreția Sa se va purta și în Împărăția Cerurilor ca unul care servește la masă și nu ca și unul care este servit la masă, așa cum a fost și pe pământ. Prin nașterea din nou, noi suntem frații și surorile lui Isus (Iisus), fii și fiicele lui Dumnezeu. Tot așa cum Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu, prin nașterea din El, adică prin nașterea din Duhul Sfânt și din femeie, tot așa suntem și noi fii și fiicele lui Dumnezeu și avem aceeași răspundere ca și El, de a îl reprezenta așa cum se cuvine pe Tatăl nostru din ceruri.

Nici crucea lui Isus (Iisus) nu face deosebirea între noi și El, căci dacă nu suntem gata să ne luăm propria noastră cruce și să îl urmăm pe El, în fiecare zi, atunci nu suntem pregătiți pentru El.

"23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.

 24 Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui." (Luca 9; 23-24)

Fiecare din noi are o cruce de dus, la fel ca și Isus (Iisus) și fiecare din noi, la fel ca și El trebuie să fie gata să își dea viața pentru aproapele său. (Ioan 13; 34-35) Faptul că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru păcatele noastre nu îl face diferit de noi, căci și noi ar trebui să fim gata să murim pe cruce pentru păcatele omenirii, dacă ni s-ar cere acest lucru. Atât de mult trebuie să fim la fel ca și Isus (Iisus) încât să fim gata oricând să trăim și să murim exact ca și El. Aceasta este învățătura clară pe care ne lasă să o întrezărim N.T. și la care apostolul Pavel nu se opune, căci vorbește și el despre nașterea din nou, în alți termeni, dar pe care o ”acoperă,” în mod involuntar, ca să mă exprim așa, prin folosirea unei terminologii imprecise și a cărei conotație cotidiană, este foarte diferită de ceea ce ne-a învățat Isus (Iisus). Nimic nu este însă pierdut atâta vreme cât nu devenim dogmatici și rigizi și cât ne străduim să facem o citire duhovnicească a textelor N.T. Acest demers însă va fi descurajat de marea majoritate a instituțiilor bisericești, dacă nu chiar de toate, deoarece clatină bazele instituționalismului bisericesc și tinde să dărâme eșafodajul strâmb, construit de ele. Isus (Iisus) este Unul dintre ai noștri, nu este Cel care este prezentat de Bisericile instituționale, adică Regele nostru sau Stăpânul nostru. Isus (Iisus) este Fratele nostru, Răscumpărătorul nostru, este Prietenul nostru, este Păstorul nostru. Terminologia este importantă, căci prin utilizarea de termeni greșiți sunt construite dogmele și doctrinele false. Menționez că sublinierile din textele biblice îmi aparțin. Trebuie de asemenea să precizez că în toate articolele mele eu nu caut în nici un fel să diminuez importanța scrierilor aparținând apostolului Pavel, care este fără îndoială covârșitoare, ci doar încerc să clarific anumite aspecte confuze.