O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală. Un astfel de om credincios însă ar trebui să aibă înclinații spirituale care să depășească tendințele sale naturale și dacă se întâmplă așa atunci intoleranța dispare din perspectivă. Când însă cei credincioși se agață de credința lor și și-o reprezintă exclusiv prin prisma naturii lor umane, ne-renăscute spiritual, atunci religia lor poare să devină o armă cu care să fie ”măturați” membrii altor religii. De regulă două credințe religioase se contrazic reciproc  in dogmele și doctrinele lor și din acest motiv adepții lor ajung să se privească unii pe ceilalți cu o anumită suspiciune și chiar ostilitate, mai diluată sau mai agresivă. Nu întotdeauna este folosită rațiunea căci dogmele și doctrinele religioase se presupun a fi acceptate prin revelație și depășesc în pretențiile lor ceea ce oamenii pot cunoaște prin metode științifice.

Dogmele și doctrinele religioase care se impun în spațiul public ca ideologii și conduc viața socială a unor popoare întregi  pot să închidă aceste popoare în limite artificiale și să le facă să se creadă speciale sau ”alese de Dumnezeu” în detrimentul altor popoare care au alte credințe religioase și care nu ar fi la rândul lor alese. Toții oamenii pornesc de la aceeași rădăcină și toți oamenii au vocația de a fi aleși de Dumnezeu pentru mântuire dar alegerea o face El în funcție de conștiința fiecărui individ și nu de apartenența la o anumită organizație religioasă sau alta. Dacă apar deosebiri între oameni acestea se regăsesc în gradul de cultură și civilizație și nu în faptul că o religie este mai specială decât altele. Atâta vreme cât religiile nu sunt entități măsurabile și cât ele nu pot fi analizate doar prin mijloace științifice nimeni nu are dreptul să considere că o religie este mai ”adevărată” decât celelalte. Fiecare religie este ceea ce am ales noi să credem și fiecare conține un element necuantificabil și de aceea nu se poate compara religie cu religie sau credință religioasă cu o altă credință religioasă cu scopul de a concluziona care este mai bună.  Cu alte cuvinte dacă credința religioasă a unei persoane se bazează pe factori subiectivi și nu obiectivi și dacă ea are ca fundament experiențe personale și nu fapte dovedite științific atunci nimeni nu poate să își impună credința sa religioasă ca pe o regulă obligatorie.

Fiecare religie propune o anumită imagine proprie despre Dumnezeu și aceea religie care îl reprezintă pe El ca fiind o divinitate răzbunătoare și căreia îi place suferința umană va acționa în consecință și în aspectele practice. Este foarte important nu doar să credem în Dumnezeu dar și ceea ce credem despre El. Credem într-un Dumnezeu infinit de înțelegător și bun sau într-o Persoană care ne speculează greșelile în defavoarea noastră și care ne pedepsește la infinit în iad pentru ele? Credem într-un Dumnezeu iertător sau răzbunător? Religia creștină ne prezintă un Dumnezeu generos și iubitor dar religia iudaică ne prezintă o divinitate care pedepsește cu asprime greșelile oamenilor. Nu este aceeași imagine despre El. Religiile se deosebesc în principal între ele prin imaginea pe care o au despre Dumnezeu dar chiar și credincioșii aceleiași religii au câteodată viziuni diferite asupra Lui.

Fiecare individ religios își pune întrebarea cine are dreptate el sau reprezentanții altor religii. Nu se poate ca toată lumea să aibă dreptate atunci când părerile se contrazic reciproc pe aceeași temă. Cineva are dreptate și cineva greșește în raport cu adevărul faptelor dar fiecare crede că el sau ea are dreptate căci dacă nu ar crede astfel nu ar adopta aceea credință religioasă. Credem ceea ce credem deoarece suntem convinși că este corect ceea ce credem noi dar întotdeauna este bine să avem o privire critică și asupra propriei noastre credințe nu numai asupra credinței celorlalți. Mulți credincioși ai unor culte religioase recunoscute în mod legal se ”războiesc” cu credincioșii altor culte, de asemenea și ele recunoscute prin lege. Lupte câteodată transformate în jigniri sunt deseori vizibile pe marginea unor subiecte de doctrină. Aceasta este o formă de manifestare a fanatismului religios aflat în stare incipientă. Totul pornește de la faptul că fiecare credincios și credincioasă analizează foarte critic părerile și doctrinele altora dar nu analizează critic propriile vederi sau doctrinele cultelor de care aparțin pe care le consideră indiscutabile. Dacă dogmele și doctrinele noastre sunt deasupra oricăror dezbateri atunci de ce le dezbatem pe ale altora? Nu există dogmă sau doctrină religioasă ”perfectă” toate conțin nenumărate inconsecvențe atât în raport cu Biblia cât și cu realitatea istorică în care ea a apărut.

Dacă ești Ortodox sau Ortodoxă te-ai îndrăgostit de cultul tău religios și crezi că ceea ce face el este totdeauna bine cel puțin în punctele principale. Nu te întrebi niciodată dacă multe aspecte practice ale credinței Ortodoxe sunt sau nu afectate de o înțelegere greșită a învățăturilor lui Isus (Iisus). Lași lucrul acesta în seama preoților și uiți că și ei sunt oameni ca și tine cu limitele lor și că ei te învață pe tine ceea ce au fost învățați și ei la rândul lor de alții. Este bine să înțelegem ceea ce credem și nu este bine să lăsăm doar pe seama preoților să înțeleagă în locul nostru și pentru noi credința creștină și care sunt consecințele ei practice și cum ne transformă ea conștiințele. Dacă ești Romano-catolic sau Greco-catolică, Baptist, Penticostal, Adventist, etc.  exact același principiu funcționează. Religia nu este o știință fixă și există interpretări diferite ale acelorași învățături.

Religia nu are soluții la toate problemele sociale și de aceea nu poate să fie factorul principal de referință într-o societate. În evul mediu religia era foarte puternică și cu toate acestea această perioadă din istoria omenirii a fost poate cea mai sângeroasă și mai întunecată, marcată de nenumărate războaie, boli etc. Dacă astăzi suntem într-o situație mai bună nu se datorează religiei ci este pentru că oamenii au evoluat în viziunea pe care o au asupra existenței lor și pentru că știința și tehnica sau dezvoltat foarte mult. Nici chiar sistemul comunist închis nu ar mai fi posibil astăzi dacă internetul ar fi funcționat liber în cadrul lui. Oamenii s-ar mobiliza și ar fi imposibil un control total al societății așa cum se întâmplă în cadrul sistemelor comuniste.

Fiecare credincios și credincioasă care dorește să poată să creadă în mod liber trebuie să lupte pentru libertatea celorlalți de a crede și ei liber. Trebuie să înțelegem că dacă noi limităm libertatea altora de a crede ceea ce doresc ei să creadă și noi putem să fim supuși unui tratament similar și împiedicați să credem ceea ce dorim noi să credem deoarece aceleași principii pe care le impunem altora funcționează și cazul nostru. Libertatea religioasă este pentru toată lumea nu numai pentru noi. Credința religioasă nu este o problemă de mulțime sau de majoritate ci ea se adresează convingerilor noastre personale formate pe seama unor experiențe spirituale proprii. Dacă noi ne-am format niște convingeri proprii să nu uităm că și alții au convingerile lor proprii chiar dacă diferite de ale noastre. Ortodocșii consideră că ceea ce cred ei este cel mai adevărat și cel mai aproape de Dumnezeu. La fel consideră și Romano-catolicii, Penticostali, Baptiștii, Adventiștii  etc. Care este adevărul în această privință? Răspunsul se află într-o analiză serioasă a tuturor doctrinelor și într-un studiu de teologie comparată. Ce ne spune un astfel de studiu? Nici un cult religios nu deține adevărul absolut și adevărul despre Dumnezeu se află împrăștiat între toate cultele religioase sau chiar în afara lor. Mai mult decât atât acesta este un adevăr limitat și relativ deoarece așa cum ne spune și apostolul Pavel noi cunoaștem doar în parte. Cel mai sigur adevăr despre Dumnezeu este în inimile noastre și în viețile noastre. Cu alte cuvinte pe Dumnezeu îl înțelegem numai atunci când punem învățăturile creștine în practică și lucrăm în favoarea celorlalți fără să așteptăm nimic în schimb. Dumnezeu nu poate fi cunoscut doar din dogmele și doctrinele creștine sau ale altor religii. Dumnezeu se poate cunoaște doar atunci când practicăm învățăturile lui Isus (Iisus). În momentul acela simțim ceea ce a simțit și Isus (Iisus) și gândim ceea ce a gândit și El cât a trăit pe pământ. Numai așa îl putem cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat. 

Mă întreb cum poate un om să îl cunoască pe Dumnezeu atunci când se aruncă pe sine în aer și când ia cu el sau cu ea nenumărați oameni nevinovați? Răspunsul meu este că o astfel de persoană nu poate să ajungă să îl cunoască pe Dumnezeu. Dacă așa ar fi Dumnezeu și dacă El s-ar bucura de suferințele unor oameni nevinovați atunci nu ar merita să credem în El. Credința religioasă nu trebuie să însemne sclavie față de o forță străină nouă. De ce vrei să devii sclavul unei forțe malefice care îți cere să ucizi oameni nevinovați? Mi se pare o mare absurditate dorința unora de a se supune necondiționat unor forțe divine care după opinia lor îi îndeamnă la nenorociri. Eu cred în Dumnezeu pentru că îl consider o Persoană superioară cu o mare putere de înțelegere generos și având intenții bune față de toți oamenii. Dacă Dumnezeu ar fi o Persoană intolerantă cu aceia și acelea care au ales să adopte un sistem de credințe în mod liber și dacă El ar urmări să genereze suferință oamenilor doar pentru că unii nu cred în El atunci consider că nu ar avea nici un sens să fac voia Lui. Nu trebuie să ne supunem unor forțe străine umanității atunci când acestea sunt nedrepte cu oamenii. O astfel de supunere înseamnă o trădare a ceea ce înseamnă să fi om. Consider însă că Isus (Iisus) are o deplină înțelegere a ceea ce înseamnă să fi om deoarece și El a fost om trăind pe pământ. Dacă însă, prin absurd, Isus (Iisus) m-ar trimite să omor un om doar pentru că nu este de religie creștină eu l-aș refuza pe temeiul faptului că eu nu cred în nedreptate și că nu sunt unealta de execuție a nimănui.

Religiile au tendința de a diminua la maximum umanitatea și chiar de o anihila. Cine suntem noi oamenii? Unele religii cred că oamenii sunt un fel de furnici care sunt cu totul la discreția lui Dumnezeu. Acești oameni nici măcar nu realizează bine ce cred. Ei spun cu alte cuvinte că orice ar face omenirea ea este la discreția unor forțe care nu aparțin de ea. Mai mult aceste religii recomandă supunerea totală și necondiționată față de aceste forțe. Este profund greșit să ne supunem unor forțe care nu ne înțeleg și care vor să ne distrugă. Eu sunt convins că Dumnezeu nu este așa și că El îi alege pentru nemurire pe aceia și acelea care de bună voie aleg să creadă în El iar ceilalți oameni mor pentru că sunt muritori nu pentru că sunt omorâți de El.

Statul și religia trebuie să rămână întotdeauna separate. Un stat care este condus de oameni religioși va fi întotdeauna un stat persecutor deoarece va servi întotdeauna interesele religiei dominante. Nimeni nu trebuie să primească semnul fiarei pe mână sau pe frunte și fiara este o putere politico-religioasă care își propune să folosească religia pentru a deține puterea politică absolută. A primi semnul fiarei pe mână și pe frunte înseamnă printre altele un cec în alb oferit de cetățeni funcționarilor religioși pentru ca aceștia să contureze destinele societăților în care trăim. Societățile sunt eterogene și sunt formate din cetățeni cu convingeri religioase diferite și de aceea este nedrept și nedemocratic ca anumiți funcționari religioși să conducă viața socială așa cum cred ei. Deocamdată lucrul acesta nu se întâmplă dar este foarte important să fie oprit de timpuriu când va începe să se manifeste. Societățile democratice sunt un cadru în care fiecare cetățean să poată să fie religios sau ateu după cum hotărăște și între acești cetățeni să nu existe nici o discriminare. Oricine dorește să fie religios și să se supună unor reguli stricte are tot dreptul să facă acest lucru dar nu trebuie să creadă că același regim trebuie să se aplice tuturor celorlalți cetățeni dintr-un cadru social. 

Oameni gata să omoare alți oameni spre ”binele” lui Dumnezeu sau pentru propășirea unei  credințe religioase sunt de fapt niște fanatici religioși care nu îi fac nici un bine Lui. Ce fel de Dumnezeu este Acela care s-ar bucura atunci când suferă și mor oameni nevinovați? Un astfel de Dumnezeu ar fi un pericol pentru umanitate dar El nu este așa. De fapt, fanaticii religioși care își sacrifică viața în timp ce alții mor nevinovați nu țin cont de Dumnezeu și nici de modul cum acesta ar putea să fie privit în urma unor asemenea atrocități ci iau în calcul doar un presupus interes personal de a ajunge într-o postură cât mai favorabilă în Paradis. Nu cred că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care comit atrocități. Ce fel de Dumnezeu prezintă cei care omoară în numele Lui? Un Dumnezeu tiran care dorește să dobândească influență prin suferința oamenilor. De ce ar trebui să ne închinăm unui astfel de Dumnezeu și să ne supunem Lui? Singurul motiv pentru care cineva ar trebui să se închină lui Dumnezeu este dragostea pe care El o are pentru fiecare ființă umană. Nimeni nu ar trebui să se închine unui Dumnezeu care este mulțumit când un necredincios suferă sau își pierde viața căci o astfel de divinitate nu ar fi mai bună de cât oricare om. Nu este totul să credem în Dumnezeu și să ne supunem Lui, depinde foarte mult în cine ne încredem și cui ne supunem. Numai un Dumnezeu generos și iubitor merită închinarea noastră și recunoașterea autorității Lui și nicidecum o divinitate care ”poartă” grenade la brâu.

Atunci când vedem fanatismul religios la lucru nu trebuie să ne gândim că acesta nu are cum să influențeze și felul nostru de a vedea realitatea. Fanatismul religios are cauze adânci în ființa umană și nu este specific doar unei religii sau alteia. Fanatismul religios este la fel de simptomatic pentru Creștinism ca și pentru religia musulmană. Ce vedem în zilele acestea este o formă acută de manifestare a fanatismului religios de care religia creștină a scăpat cu greu și numai după mari și lungi eforturi care au marcat istoria sa. Dacă astăzi Creștinii au o deschidere și o înțelegere mai bună a realității acest lucru este datorat nu instituțiilor bisericești care își promovează interesele lor ci mișcărilor umaniste din societate care au formulat interogații relevante cu privire la anumite pretenții ale funcționarilor religioși. Aceștia din urmă afirmau fără rezerve că deoarece ei erau ”oameni luminați” de Dumnezeu în mod special ei nu aveau cum să greșească în nici o privință și dacă de exemplu ei spuneau că soarele se învârtește în jurul pământului atunci însemna că așa și era. Mai există și astăzi destui reprezentanți ai multor culte creștine care sunt foarte siguri de doctrinele și dogmele lor și care cred în ele până la fanatism.

Trebuie să fim atenți la fanatismul religios ori unde îl întâlnim căci el este peste tot în jurul nostru. Fanaticii Creștini de astăzi ne zâmbesc prietenos și caută să ne convingă cu argumente strategice că au dreptate. Multe teze religioase sunt profund discutabile dar Creștinii săraci sau disperați nu au cum să știe acest lucru deoarece ei au nevoie mai întâi de speranță și numai după aceea de analize teologice. Acești Creștini fac bine că își pun speranțele în Dumnezeu că El există și iubește pe oameni dar este bine să fie atenți și la manipulările instituționale bisericești care se exercită asupra lor. Este o naivitate să credem că anumiți Musulmani sunt fanatici religioși și că nu există așa ceva și printre Creștini. Fanatismul religios trebuie respins oriunde se manifestă și aceasta nu trebuie să însemne în nici un fel o respingere a credinței în Dumnezeu care este un lucru nobil. Fanatismul religios duce la intoleranță religioasă și intoleranța duce la injustiție și persecuții. Societatea civilă și credința personală a fiecăruia sunt două lucruri total diferite și nu trebuie amestecate în nici un fel.

Odată ce începe cucerirea spațiului social fanatismul religios pătrunde din ce în ce mai mult în viața societății și se pornește să comande în viețile oamenilor până în cele mai mici detalii. De ce au atacat fanaticii religioși un club de noapte din Paris? Deoarece acolo credeau ei că se manifesta păcatul. A fi sfânt și a practica în fiecare zi o credință religioasă este o chemare la a cărei înălțime nu se poate ridica toată lumea. Câți sfinți sunt consemnați în istoria Creștinismului? Nu foarte mulți în comparație cu numărul mare de Creștini care s-au perindat pe pământ. Sfințenia este o problemă legată de relația personală dintre Dumnezeu și  fiecare om și El este Acela care alege pe oameni pentru credință mai mult decât îl aleg oamenii pe El. Credința religioasă nu înseamnă fidelitatea față de o instituție religioasă ci înseamnă o relație personală cu Dumnezeu. Lucrul acesta este valabil sau ar trebui să fie valabil în orice religie. A impune întregii societăți sfințenia prin reguli religioase a căror aplicare să fie pusă în practică prin măsuri punitive este cea mai mare aberație de care se poate auzi. 

Orice om rațional ar trebui să lupte împotriva unei astfel de aberații. Sfințenia nu poate și nu trebuie să fie niciodată considerată o obligație socială deoarece ea este un dar venit de la Dumnezeu și ea nu se poate obține doar prin eforturi proprii fără aportul Lui. Fiecare om are dreptul să își gândească viața așa cum crede de cuviință singura limită fiind libertatea celorlalți. În zilele acestea ne putem da seama foarte bine ce valoare uriașa este libertatea din societățile occidentale atunci când vedem cât rău poate să facă fanatismul religios. Acest fanatism, Musulman, Creștin sau de alt fel tinde să cuprindă lumea în care trăim și dacă Creștinii au reușit să obțină importante victorii împotriva lui aceasta nu înseamnă că el nu poate să mai apară. Dacă Creștinii ar fi mai atenți în adunările lor creștine ar putea să observe nenumărate tendințe către fanatism. Sunt câteodată lucruri mici alte ori sunt lucruri mai mari. Se propovăduiește împotriva televizorului, a internetului ș.a.m.d. nu pentru că în felul acesta s-ar asigura o puritate morală ci pentru că în felul acesta Creștinii ar putea să fie ținuți departe de mijloacele de informare și departe de ceea ce se întâmplă în lume. Informația este esențială pentru progresul unei persoane dar mulți lideri religioși preferă să conducă persoane neinformate sau parțial informate pentru că în felul acesta aceste persoane pot fi mai ușor conduse. Se întâmplă în zilele noastre nu este doar un aspect istoric.

”Lumea” este blamată și se încearcă a se forma o altă lume bazată pe dogme și doctrine religioase. Este adevărat că în Biblie se scrie că prietenia cu lumea înseamnă dușmănie cu Dumnezeu dar tot adevărat este că în Biblie scrie și că Dumnezeu iubește lumea și a dat pe Fiul Său pentru salvarea ei. Imoralitatea din lumea noastră nu trebuie să fie ghidajul celor care cred în Dumnezeu dar nu suntem chemați să judecăm lumea. Fiecare persoană are motive temeinice pentru care crede sau pentru care nu crede în Dumnezeu și nici un om nu are dreptul să condamne aceste motive. Dacă Dumnezeu îi dă dreptul omului să aleagă sau să respingă credința în El, așa numitul liber arbitru, cine suntem noi să obligăm pe cineva să creadă în ceea ce credem noi? Credința noastră este găunoasă și lipsită de orice valoare spirituală dacă noi considerăm că putem să obligăm sau să manevrăm pe cineva să creadă ca și noi. Acesta este un alt motiv pentru care continui să avertizez oamenii asupra unei anumite laturi a activității instituțiilor bisericești. Credința se naște în conștiința omului și nu trebuie niciodată să fie impusă în nici un fel.

Spuneam că semnele fanatismului religios se văd și astăzi printre Creștini așa cum se văd, dar mult mai evident, printre Musulmani. Poate că cel mai bun răspuns împotriva terorismului este lupta împotriva fanatismului religios. Oricine are dreptul să creadă tot ceea ce dorește dar orice manifestare de intoleranță religioasă este dovada clară a lipsei spiritualității. Spiritualitatea și intoleranța religioasă se anulează reciproc deoarece spiritualitate înseamnă tocmai domeniul în care se realizează libertatea spiritului și acesta nu se poate dezvolta decât într-un climat lipsit de constrângere. Spiritualitatea este forma supremă de libertate, aceea în care spiritul uman își găsește propria cale și propria împlinire. A fi o persoană spirituală înseamnă a fi o persoană liberă adică o persoană al cărui suflet se înalță către Dumnezeu fără să mai fie încătușat într-o măsură apăsătoare de legături determinate de necesitățile unei vieți biologice pe pământ.

Religia ar trebui să însemne libertate dar a fost transformată în instrument de opresiune de către fanaticii religioși. Acești fanatici încearcă să impună regulile lor asupra oamenilor pentru ca în felul acesta să își asigure propriile lor interese. Atunci când îi domină pe cei credincioși acești fanatici religioși își construiesc propriile lor imperii ale căror teritorii nu țin cont de granițele geografice căci acestea sunt imperii construite în mințile oamenilor și bazate pe frică. Singura soluție este o spiritualitate care îi apropie și îi eliberează pe oameni de ură și care este bazată pe respectul față de om și nu pe niște reguli aberante. Depinde de noi să oprim fanatismul religios în fașă și să acționăm ori de câte ori îl vedem la lucru, fie că este vorba de fanatismul creștin fie de cel musulman. Nu avem nevoie de fanatismul religios în societățile noastre deoarece el nu poate să facă lumea mai bună ci doar mai rea.